Meciul de azi al tineretului cu Ucraina, în direct pe Prima TV

9 octombrie 2020 16:00   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Debutul perfect al lui Adrian Mutu la cârma naționalei Under 21 a României are nevoie de o continuare azi, în Ucraina. ”Tricolorii” vor juca un meci ce se poate dovedi decisiv pentru calificarea directă la turneul final al Campionatului European de anul viitor.

Clasați pe locul secund în grupă, la trei puncte de liderul Danemarca, românii sunt obligați să învingă diseară pentru a păstra diferența neschimbată și a avea astfel șansa victoriei în meciul cu nordicii, din chiar ultima etapă. Dar până atunci, elevii lui Mutu trebuie să dovedească pe teren că sunt de două ori mai bine cotați decât adversarii lor. Cu Dennis Man revenit în postura de vârf de lance după ce a experimentat o săptămână și postura de bolnav cu Covid-19, ”Briliantul” e convins că va reuși să-și îndeplinească obiectivul: “Nu pot să spun că mă tem de ceva anume. Suntem pregătiţi de orice. Dennis Man ne ajută foarte mult. Este un jucător valoros, cred că se află într-o formă bună. Dacă joacă sau nu titular, încă nu m-am hotărât. Rezultatele testelor lui Man şi Moruţan m-au făcut să mă răzgândesc şi faptul că au jucat în derbi. Când au venit la echipa naţională i-am testat şi noi, sunt negativi. Sunt doi jucători importanţi pentru noi”, a declarat Mutu în conferința de presă oficială de dinaintea meciului.

Fostul internațional a precizat că obiectivul final al tricolorilor under 21 este calificarea la Campionatul European, dar că jucătorii nu trebuie să piardă din vedere obiectivele intermediare, şi anume meciurile de până la obţinerea calificării. “Obiectivul nostru final este calificarea la Europene. Băieţii nu trebuie să se gândească la obictivul final pentru că pot să piardă din vedere obstacolele care sunt până la obţinerea calificării. Trebuie să o luăm meci cu meci”.

Partida dintre Ucraina și România, din preliminariile Campionatului European U21 va avea loc la Kiev, cu începe de la ora 18.30 și va fi transmisă în direct de Prima TV.

Mai multe