Medicul care l-a salvat pe Eriksen: ”La început avea puls, apoi totul s-a schimbat”

13 iunie 2021 9:12   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Martin Boesen, medicul naţionalei Danemarcei, a vorbit într-o conferinţă de presă după meciul cu Finlanda şi a explicat intervenţia după ce Christian Eriksen s-a prăbuşit pe teren, informează news.ro.

”Am fost chemaţi pe teren când Christian s-a prăbuşit, eu nu-l văzusem căzând. Era clar că era inconştient. Când am ajuns la el, era pe o parte şi, respira, puteam simţi un puls, dar dintr-o dată asta s-a schimbat şi am început să-i facem resuscitare cardiopulmonară. Ajutorul a venit foarte repede de la echipa medicală (n.r. - a turneului) şi de la restul staff-ului şi cu cooperarea lor am făcut ceea ce trebuia să facem şi am reuşit să-l readucem pe Christian. El a vorbit cu mine înainte de a fi dus la spital", a declarat Boesen, potrivit BBC.

Căpitanul echipei Danemarcei, Simon Kjaer, a fost unul dintre primii jucători care a intervenit după prăbuşirea jucătorului formaţiei Inter Milano pe teren şi i-a curăţat căile respiratorii ale coechipierului său.

Jucătorul danez Christian Eriksen, în vârstă de 29 de ani, a căzut pe teren şi a avut nevoie de minute în şir de resuscitare, sâmbătă, la meciul cu Finlanda, de pe Stadionul Parken din Copenhaga, din Grupa B de la Euro-2020.

Danemarca era în atac, la faza în care Eriksen s-a prăbuşit pe teren, în minutul 43. Un jucător al gazdelor a executat un aut de pe partea stângă, trimiţând mingea către Eriksen. Fotbalistul echipei Inter Milano a părut că trimite înapoi mingea, apoi s-a prăbuşit pe gazon cu faţa în jos. Jucătorii celor două echipe şi arbitrul au recţionat imediat, realizând că s-a întâmplat ceva grav şi au chemat medicii pe teren.

Jucătorii danezi au făcut un zid în jurul medicilor, pentru a-şi proteja coechipierul, asupra căruia se intervenea cu defribilatorul, iar unii se rugau.

Pe teren a intrat şi iubita jucătorului, care a oferit momente emoționante.

După minute bune, arbitrul englez Anthony Taylor a trimis jucătorii finlandezi la cabine. 

Eriksen a fost scos de pe teren cu targa, aceasta fiind camuflată aproape total de steaguri primite de la suporterii Finlandei și ținute de jur împrejur de personalul medical, pentru a nu se vedea în interior. Totuşi, în social media au apărut imagini cu Eriksen pe targă, în care jucătorul părea conştient. El și-a revenit la spital și a vorbit cu coechipierii săi, cărora le-a cerut să continue meciul. Fără a se putea concentra după cele petrecute, danezii au fost învinși cu 1-0 de Finlanda.

Mai multe