Meme luptă să stea mai puţin după gratii

17 martie 2014 20:16   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Meme a fost ieri la Tribunalul Bucureşti, fiind susţinut în sală de fiica sa, Teodora, care a izbucnit în lacrimi în momentul în care şi-a revăzut părintele, dar şi de Chipciu sau fani ai roş-albaştrilor.

Stoica a ieşit pentru câteva ore din penitenciarul de la Rahova, dar doar pentru a se întâlni cu judecătorii. El cere, prin vocea avocatei sale, să fie judecat conform noului Cod Penal, mai favorabil faţă de cel vechi.

În prezent, Meme e condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare, dar apărătoarea sa a anunţat că faptele de înşelăciune şi spălare de bani s-au prescris.

Oricum, magistraţii au stabilit că solicitarea poate fi judecată ca o contestaţie în anulare şi vor stabili dacă va fi analizată de Tribunalul Bucureşti sau de Curtea de Apel.

Nu doar avocaţii lui Mihai Stoica vor să-şi scoată clientul mai repede. Şi reprezentanţii legali ai fraţilor Ioan şi Victor Becali au depus contestaţii în anulare la Curtea de Apel Bucureşti. Atât contestaţia lui Ioan Becali, cât şi cea a lui Victor Becali au fost înregistrate la instanţă în 14 aprilie şi vor fi judecate, în dosare separate, la 11 aprilie.

Contestaţii în anulare au fost formulate la Curtea de Apel Bucureşti şi de avocaţii lui Cristian Borcea. Contestaţia lui va fi judecată la 28 martie.

Mai multe