Memoria îi joacă feste lui Adi Mutu

25 septembrie 2016 20:30   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Prefaţând următoarele meciuri ale naţionalei, în Armenia (8 octombrie) şi în Kazahstan (11 octombrie), Adrian Mutu a tras concluzia că România nu are voie să se împiedice. „E imperativ să facem şase puncte.

 Dacă şi după meciurile astea o să avem scuze... E vorba de Kazahstan şi Armenia. Îmi pare rău, pe vremea mea nu existau aceste echipe”, a spus fostul atacant al tricolorilor. Din păcate, pentru el, Adi Mutu a uitat de necazurile pe care ni le-a pricinuit Armenia acum aproape 12 ani, atunci când egalul (1-1) de la Erevan a dus la plecarea de pe banca tehnică a lui Anghel Iordănescu. Se întâmpla în noiembrie 2004, atunci când Mutu n-avea decât 25 de ani. E adevărat, „Briliantul” n-a jucat în respectiva partidă, cu două luni înainte fiind depistat pozitiv cu cocaină la Chelsea. Referitor la jucătorii din actuala generaţie care sunt responsabili cu golul, Adi Mutu a fost tranşant. „Cred că Daum trebuie să joace cu Alibec şi Stanciu. Pentru mine, în faţă, n-ar lipsi nici unul dintre cei doi”, a spus golgheterul all-time al naţionalei.

Mai multe