Mergem tîrîș-grăpiș spre Euro. „Habar n-avem să pasăm”

9 septembrie 2019 12:22   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Victoria chinuită cu Malta (1-0) n-a făcut cinste naționalei României, care rămâne însă cu șanse mari în cursa pentru calificarea la turneul final.

Tricolorii au fost la un pas de a pierde două puncte pe teren propriu în confruntarea de la Ploiești cu una dintre naționalele „pitice” ale continentului. Inclusiv unii dintre internaționalii noștri, în frunte cu Chipciu, au tras un semnal de alarmă în privința jocului prestat de echipa lui Cosmin Contra.

„Dacă nu batem Malta, atunci să ne lăsăm toți”, spunea Nicușor Stanciu după eșecul cu Spania (1-2) de joia trecută, anticipând într-un fel chinul care avea să urmeze. Succesul la limită cu maltezii se putea transforma într-un eșec de răsunet dacă adversarii noștri erau puțin mai inspirați la cele câteva ocazii clare de a marca. Chiar dacă selecționerul a schimbat liniile și a trimis pe teren mai mulți jucători care au impresionat la Europeanul de tineret din vară, jocul României nu s-a schimbat deloc în bine, lucru pe care îl recunosc chiar fotbaliștii noștri. Din postura de veteran al naționalei, Alex Chipciu (30 de ani) a fost cel mai tranșant. „Mai chinuim și noi fotbalul, am fost la terapie intensivă, dar dăm semne de viață”, a spus mijlocașul lui Anderlecht, rezumând în câteva cuvinte meciul cu Malta. Apoi, același Chipciu a făcut o analiză mai largă, acuzând întreg sistemul fotbalului românesc. „Habar n-avem să pasăm. Nu poate să vină Mister să ne învețe să pasăm. Ce să facă el în trei zile? Trebuie s-o iei de jos, de la copii. Începi să pasezi la șase ani, ca la Anderlecht, unde văd copii care pasează incredibil. Cred că România duce lipsă de strategie”, a afirmat Alex Chipciu.

În ceea ce privește calculele calificării la Euro 2020, Chipciu pare ușor sceptic. „Am bătut Malta, suntem în cărți. Eu am mai spus că Suedia și Norvegia sunt peste noi, dar sper să-i batem aici și să mai prindem și noi un Euro”, a precizat Chipciu. În schimb, selecționerul Cosmin Contra n-a fost foarte critic la adresa evoluției din teren, aruncând vina pe lipsa de experiență a tinerilor promovați de el în echipa de start. „Au fost nervoși, nu știu de ce. Până la urmă sunt trei puncte și rămânem în cursa calificării. Acum trebuie să iau deciziile corecte pentru următoarele meciuri”, a explicat Contra.

România a avut doi debutanți în partida cu Malta și ambii au demonstrat că merită un loc printre titularii naționalei. „Am câștigat doi jucători, pe Bordeianu și pe Rus, au jucat foarte bine”, a recunoscut selecționerul Contra. „Așteptam acest moment de când m-am apucat de fotbal, mi s-a îndeplinit un vis din copilărie. Tricoul îl păstrez pentru mama mea”, a declarat la final fundașul Adrian Rus, fostul jucător de la Sepsi transferat în Ungaria, la MOL Vidi.

În bătălia pentru ocuparea locului al doilea în grupă, în spatele Spaniei, naționala României a fost avantajată de cele două rezultate de egalitate înregistrate între contracandidatele Suedia și Norvegia. După spectaculosul 3-3 din martie de la Oslo, nordicii au dat-o la pace și în returul de la Stockholm. Remiza (1-1) de duminică seară a fost scorul ideal pentru tricolori, care se află în continuare la mâna propriilor rezultate pentru a se califica la Euro 2020. În principiu, cu victoria în următoarele trei partide (în Feroe și apoi în „dubla” de acasă cu Norvegia și Suedia), România va obține biletele pentru turneul final de anul viitor. Lucrurile se pot complica doar dacă Suedia va reuși să bată Spania pe teren propriu, caz în care vom fi obligați și noi să scoatem un rezultat pozitiv contra ibericilor, la Madri, în ultima etapă a preliminariilor.

Ce meciuri mai are de jucat România

Dată                           Adversar

12 octombrie        Insulele Feroe (d)

15 octombrie        Norvegia (a)

15 noiembrie        Suedia (a)

18 noiembrie        Spania (d)

Mai multe