Messi de la Barcelona, eclipsat de "Messi" de la Juventus
Primul meci din sferturile de finală ale Ligii Campionilor s-a încheiat cu un surprinzător 3-0 reuşit de Juventus Torino, pe teren propriu, contra echipei catalane FC Barcelona.
Marţi seară, eroul "Bătrânei Doamne" a fost Paulo Dybala, un atacant argentinian de 23 de ani care a marcat primele două goluri ale lui Juve. Supranumit "Noul Messi", Dybala a făcut cel mai bun meci al carierei chiar împotriva formaţiei la care evoluează adevăratul Leo Messi.
"Messi e Messi, joacă la Barcelona. Eu sunt Paulo", a răspuns Dybala după ce l-a pus în umbră pe starul Barcelonei.
"Barcelona lasă multe găuri pentru că atacă mult. iar contra noastră le-a fost letal. Mai sunt 90 de minute. Ştim că acolo va fi cu totul alt meci", a completat Dybala. Returul dintre FC Barcelona şi Juventus se va juca săptămâna viitoare, pe "Camp Nou".