Messi i-a îndeplinit dorința lui Mircea Lucescu: i-a oferit un tricou

5 noiembrie 2020 18:44   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Partida Barcelona – Dinamo Kiev, scor 2-1, a oferit imagini unice la finalul ei, cu Mircea Lucescu oprindu-l pe Messi din drumul spre vestiar și rugându-l ceva.

Antrenorul român al oaspeților, Mircea Lucescu, l-a oprit pe Lionel Messi chiar înaintea intrării la vestiar și a vorbit cu acesta aproape 30 de secunde. Din mimica lor, părea că ”Il Luce” i-a cerut argentinianului tricoul, iar acesta nu l-a refuzat, urmând să i-l dea după ce se schimba. Iar Marca a scris joi că dorința românului a fost îndeplinită de ”Messi”. Tehnicianul român este recordmenul de vârstă al Ligii Campionilor. La 75 de ani, el a fost foarte aproape de o mare surpriză la Barcelona, acolo unde, cu o echipă de copii, a fost la câțiva centimetri de un egal de senzație cu una dintre cele mai galonate echipe din lume.

Mai multe