Messi şi Ronaldo se bat şi în hoteluri
Cei mai valoroşi fotbalişti din lume în ultimul deceniu nu-şi împart numai „Baloanele de Aur”, ci au început să se dueleze şi în îndustria hotelieră. Chiar dacă nu lasă deloc să se vadă acest lucru, Leo Messi (29 de ani) şi Cristiano Ronaldo (32 de ani) se pregătesc deja de finalurile de carieră, atunci când banii câştigaţi din fotbal nu vor mai fi atât de mulţi ca în prezent.
Astfel, orice investiţie inspirată e binevenită, cu atât mai mult dacă e vorba de turism. Primul care a înţeles acest lucru a fost Ronaldo, proprietar a patru hoteluri, trei în Europa (Funchal, Lisabona şi Madrid) şi unul peste Ocean, la New York, pentru care a plătit în total peste 60 de milioane de euro. Simţindu-se uşor „ameninţat” de marele său rival, Leo Messi a dat o contralovitură. Conform presei din Spania, argentinianul a devenit recent proprietarul unui luxos hotel de patru stele (MiM) din apropierea Barcelonei, în drum spre Tarragona.
Pentru resortul cu 77 de camere situat pe malul Mării Mediterane, Messi a scos din conturi aproximativ 30 de milioane de euro. Turiştii români care ar vrea să se cazeze la proprietatea lui Messi trebuie să ştie că preţul unei camere poate ajunge la 300 de euro pe noapte. Vedeta echipei FC Barcelona a făcut această investiţie prin intermediul unei companii de investiţii pe care o deţine împreună cu fratele său.