Miliardarul de la CFR Cluj şi-a câştigat dreptatea la tribunal

11 aprilie 2012 16:25   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Boss-ul de la echipa de fotbal CFR Cluj nu se lasă până nu-şi face dreptate într-o afacere! Tribunalul Cluj i-a dat câştig de cauză miliardarului Arpad Paszkany în problemele pe care le avea cu o firmă unde e acţionar.

Clujeanul, cu o avere estimată la circa 32 de milioane de euro, a primit recent o veste bună din partea justiţiei. La sfârşitul lunii martie, Tribunalul Cluj a decis că nu sunt valabile deciziile luate, în lipsa omului de afaceri, de o firmă unde Paszkany este acţionar.

În urmă cu două zile, în anumite publicaţii a apărut informaţia conform căreia boss-ul CFR Cluj ar fi pierdut procesul cu firma Polus Real Estate pentru controlul asupra sediului, ştampilei şi administrării firmei.

De fapt, adevărul este exact invers. Scrie „negru pe alb" în sentinţa civilă nr. 1605/2012, dată de tribunal: „constată nulitatea hotărârilor cu privire la revocarea administratorului unic, numirea altui administrator sau schimbarea sediului social al societăţii".

„M-am simţi ca-n bancurile cu celebrul Radio Erevan când am citit prin presă ce minciuni s-au scris", ne-a declarat Arpad Paszkany. „A fost ciudat să aflu că am pierdut ceva când de fapt eu am câştigat un proces şi aveam în mână o sentinţă în acest sens", a mai adăugat omul de afaceri.

Tot scandalul cu firma Polus Real Estate a început la sfârşitul lui decembrie 2010. Atunci, Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) firmei Polus a luat, în lipsa lui Paszkany, care deţine 13% din acţiuni, o serie de decizii importante.

Printre acestea, schimbarea sediului social, a administratorului sau respingerea unor proiecte importante. Supărat, miliardarul şi-a căutat dreptatea în instanţă.

Click!spune

Arpad Paszkany (41 de ani) are o avere estimată de Forbes la 30-32 de milioane de euro. Are afaceri în domeniul imobiliar, dar este mai cunoscut ca patron al echipei de fotbal CFR Cluj. Anul trecut, a divorţat de soţie. În prezent, are o relaţie cu Ana Maria Feher.

Mai multe