Mircea Lucescu a aruncat prosopul în Ucraina

20 august 2015 21:59   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Miercuri seară, Mircea Lucescu şi-a condus echipa spre o victorie extrem de preţioasă la Viena, în play-off-ul Ligii Campionilor. Şahtior a câştigat cu 1-0 pe terenul celor de la Rapid, astfel că doar un dezastru în returul de săptămâna viitoare ar putea împiedica formaţia ucraineană să se califice în grupele Ligii Campionilor.

La finalul întâlnirii, „Il Luce” a găsit momentul potrivit pentru a-şi continua războiul personal cu cei care conduc fotbalul în Ucraina. „Pentru noi, e mai importantă Liga Campionilor pentru că în campionat nu suntem lăsaţi să câştigăm. Jucăm mereu în deplasare, iar mulţi profită de chestia asta. 

În condiţiile în care se joacă acum în campionatul Ucrainei, nu mai are rost să investim pentru a lua titlul. Pentru Champions League vom mai vedea”, a spus Lucescu.

Ca la box, tehnicianul român de 70 de ani a aruncat astfel prosopul, recunoscându-se învins, deşi din prima ligă ucraineană nu s-au disputat deocamdată decât cinci etape. E adevărat, Şahtior a pierdut puncte importante, inclusiv derby-ul cu Dnipro, aflându-se acum la cinci puncte distanţă de liderul Dinamo Kiev.

Mai multe