Mircea Lucescu "înţeapă" din nou Steaua: "Dacă nu eram eu..."

17 decembrie 2014 11:40   Fotbal intern
Ultima actualizare:

„Il Luce“ are un CV impresionant, plin de trofee, însă, din păcate, vrea să-şi aroge merite şi atunci când nu e cazul. Acum el s-a legat de cel mai mare rezultat al fotbalului românesc la nivel de cluburi, oferind o serie de declaraţii amuzante.

Într-o intervenţie telefonică la Digi Sport, Mircea Lucescu şi-a început discursul, vorbind despre eliminarea Stelei din cupele europene în acest sezon pentru ca, ulterior, să se întoarcă în timp, tocmai în 1986!

„Îmi pare rău pentru Steaua, pentru că a avut jocul în mână, putea să câştige contra celor de la Dinamo Kiev. Dar a fost o precipitare, se făcuse o presiune prea mare asupra lor şi, dacă au ajuns să se lovească între ei în faţa porţii, asta demonstrează clar că nu erau liniştiţi. N-au fost cu nimic mai prejos faţă de Dinamo Kiev, din contră au jucat mai bine ca ei“, a afirmat „Il Luce“.

Apoi, tehnicianul celor de la Şahtior Doneţk a fost întrebat dacă nivelul scăzut al campionatului românesc, dominat autoritar de Steaua, poate fi un motiv pentru prestaţiile mai puţin convingătoare ale roş-albaştrilor în Europa. „Dacă nu există competiţie internă, nu faci nimic, dacă nu există două-trei echipe puternice, echilibrate valoric, care să se bată foarte tare la titlu, e foarte greu. Mi-aduc aminte de performanţa Stelei din 1986, când a câştigat Cupa Campionilor Europeni. Acum, nu că vreau să mă dau eu mare, să mă laud, dar dacă nu se întâmpla ca eu să preiau Dinamo şi să creez imediat o stare de dispută şi de concurenţă teribilă cu Steaua, dacă nu făceam acest lucru, Steaua 100% nu câştiga Cupa Campionilor, nu mai avea concurenţă. Competiţia e singura care creează valoare şi performanţă“, a explicat Lucescu.

Mai multe