Mircea Lucescu, neînvins în 2016

11 martie 2016 22:05   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Mircea Lucescu are un început de an excelent. Şahtior nu a pierdut nici un meci, indiferent de competiţie, Anderlecht, vechea rivală a românului, fiind cea mai recentă victimă.

Trupa din Doneţk a câştigat prima manşă a optimilor Ligii Europa, scor 3-1, în faţa celor de la Anderlecht Bruxelles, succes prin care “Il Luce” şi-a îndeplinit trei obiective. E mai aproape de sferturile întrecerii, a înregistrat un nou rezultat pozitiv, anul acesta neavând nici un eşec, atât pe plan local, cât şi internaţional, şi e la un pas să-şi ia o revanşă istorică.

În urmă cu 26 de ani, pe vremea când o pregătea pe Dinamo, s-a întâlnit cu Anderlecht în semifinalele Cupei Cupelor, dar belgienii, sprijiniţi de arbitru, s-au calificat mai departe. “A fost un meci dificil, în care am arătat că avem un nivel ridicat. Am luptat pentru a obţine un rezultat pozitiv şi am reuşit. Oricum, scorul de la pauză, 2-0, nu a corespuns cu ce s-a întâmplat pe teren, putea fi cu uşurinţă mult mai mare”, a spus Mircea Lucescu referindu-se la meciul recent.

“Anderlecht a arătat că este o formaţie bună, de nivelul Europa League. În repriza secundă chiar a dominat jocul, iar golul a venit ca o consecinţă firească. A fost bine că am reuşit noi să mai marcăm”, a adăugat antrenorul.

În retur, la data de 17 martie, misiunea Şahtior-ului e aproape îndeplinită, mai ales că-n echipă ar putea apărea oameni ca Bernard, Dentinho şi Wellington, jucători ce abia au reluat antrenamentele.

Mai multe