Mircea Sandu poate pierde beneficiile de la FRF
Conform surselor Mediafax, Comitetul Executiv a votat această decizie cu 12 voturi pentru şi o abţinere.
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a lansat, marţi, într-o conferinţă de presă, o serie de atacuri şi acuzaţii grave la adresa predecesorul său la conducerea federaţiei. Burleanu a precizat atunci că FRF trebuie să cheltuiască anual aproape 500.000 de euro pentru Mircea Sandu, conform contractului încheiat înainte de alegerile din 5 martie, bani care puteau fi folosiţi pentru dezvoltarea fotbalului românesc, nu în beneficiul unei persoane.
Pachetul de beneficii al preşedintelui de onoare Mircea Sandu include, printre altele, o rentă anuală de 50.000 de euro, dreptul de a administra un etaj al unui sediu FRF, o limuzină la dispoziţie şi diurnă de 500 de euro/ zi pentru deplasări în străinătate. Toate acestea au fost stabilite în cadrul Comitetului Executiv de dinaintea Adunării Generale din 5 martie.