Mirel Rădoi e apărat de Mircea Lucescu: "Nici eu n-am licenţă PRO şi am câştigat Cupa UEFA!"

21 iunie 2015 17:37   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Toţi antrenorii din România, şomeri, dar cu diplome, au sărit ca arşi în momentul când Mirel Rădoi a ajuns tehnician la Steaua direct din iarbă.

Cei care s-au ocupat mai întâi cu studiile, lăsând mai pe urmă practica, spun că fostul jucător a ars etapele, că a făcut prea devreme acest pas şi că încalcă legea, neavând încă celebra licenţă PRO. Rădoi n-a comentat acuzaţiile colegilor de breaslă, a acceptat postul de director sportiv, trecut în acte, de faţadă, şi îşi vede de treabă. Acesta a primit însă susţinere şi încurajări de unde se aştepta mai puţin. Mircea Lucescu, cel mai bun antrenor român în viaţă, spune că nu hârtiile, ci altceva e important cu adevărat în antrenorat.

"Problema e dacă se va impune în faţa vestiarului!"

”Dacă are valoare, se va impune în orice fel, și împotriva școlii, și împotriva regulamentului. Problema e dacă poate să convingă jucătorii că el poate să le transmită foarte mult din experiența lui. Nu mai contează. Eu nu am făcut niciun fel de școală. Nu știu, erau alte vremuri. Problema e dacă ești pregătit să-ți asumi o așa responsabilitate, reușești să obții rezultate, atunci totul e în regulă. Dacă nu se va întâmpla lucrul acesta, cariera lui va fi oprită din acel moment. Dar știe și el foarte bine ce risc și-a asumat, dar bineînțeles că va depinde foarte mult de rezultatele obținute de echipă și de înțelegerea pe care o va avea cu conducerea clubului", a declarat "Il Luce".

Mai multe