Mirel Rădoi se stabileşte în Emirate
În România, impresia generală e că cine se duce la arabi, se duce la „cimitirul elefanţilor". Mirel Rădoi demontează această teorie. Mijlocaşul de 32 de ani tocmai a încheiat cel de al cincilea sezon consecutiv în zona Golfului Persic, perioadă în care a jucat la Al-Hilal (Arabia Saudită) şi la Al-Ain (Emirate), a luat patru titluri şi patru cupe, şi a ajuns unul dintre cei mai apreciaţi fotbalişti străini din Orientul Mijlociu.
Rădoi are însă o veste proastă pentru fanii lui: se gândeşte să nu mai revină în ţară.
„Situaţia naşului Gigi Becali mă face să nu mă mai întorc în România. Mi-am luat deja casă acolo, în Emirate, şi o să rămân acolo, după ce îmi termin cariera.
România e o ţară în care n-ai siguranţă. Eu sunt şi genul de om care vorbesc, atunci când am ceva de spus. Dacă o să supăr pe cineva cu influenţă politică, aşa cum s-a întâmplat cu Gigi, şi sunt trimis şi eu la închisoare? Ce o să facă atunci familia mea? Nu e mai bine să stau departe de aici, liniştit, şi să-mi văd de treabă?
Uite ce mi s-a întâmplat, în 2008. Am primit, acasă, o hărtie de la ANAF că am de plătit impozite de un miliard de lei vechi. Am intrat în panică, am început să calculez şi am văzut că nu-mi ies socotelile.
M-am dus la ANAF şi am întrebat: «Cum aţi ajuns la suma asta?». La care ei mi-au spus: «Am calculat pe baza primelor pe care naşul tău le-a declarat la televizor». Am rămas blocat. Mi-am luat avocat, am stat pe capul lor 4-5 zile, după care mi-au zis că, de fapt, am de plătit un leu nou! De la un miliard de lei vechi s-a ajuns la un leu nou! Avocatul a insistat să-i dau în judecată. Îmi pare rău că am lăsat lucrurile aşa. Dacă era altcineva care nu-şi permitea să ia un avocat? Îl executau silit şi îi luau casa", a spus Rădoi pentru Adevărul.
- Ce sfat i-a dat lui Gigi Becali: "I-am zis: «Ia-o pe naşa, ia fetele şi vino aici. Stai liniştit, nimeni n-are treaba cu tine şi conduci Steaua de la distanţă». Nici n-a vrut să audă de aşa ceva. Îmi zicea: «Nu finule! România e ţara mea. Cum să plec din ţara mea şi să trăiesc printre străini?»".- Top 3 jucători Steaua: Chiricheş, Bourceanu şi Chipciu.- Contractul cu Al-Ain: am până în iunie 2014,dar suntem în discuţii să-l prelungim.- Retragerea de la naţională: nu mai puteam, eram o echipă de Divizia B, nu o naţională cu pretenţii.- Familia sa: Soţia şi cei doi copii s-au adaptat foarte bine la viaţa din Emirate, mult mai bine decât în Arabia Saudită. Poate fiindcă şi oamenii sunt mai deschişi.- Retrogradarea Rapidului: Mare păcat, la Rapid era o atmosferă senzaţională, fie că echipa era pe primul loc sau pe locul 8.