Mirel Rădoi: ”Suntem într-o mare dilemă cu privire la primul 11”
Selecţionerul Mirel Rădoi a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că primele două partide din Liga Naţiunilor sunt foarte importante şi că jucătorii din lot, prin felul în care s-au antrenat, i-au îngreunat alegerea unui prim “11”. El a menţionat că nu este exclus ca la partidele următoare din lot să facă parte şi Mario Camora.
Mirel Rădoi a spus că în lot nu vor exista jucători care să se abată de la principiile echipei naţionale.
“Sunt foarte importante cele două partide, pentru că începe un nou drum şi am ajuns în play-off-ul pentru Euro prin această competiţie. Sunt partide foarte importante pentru noi, pentru băieţi, pentru noul drum. Sper ca băieţii mâine seară să încerce să pună în aplicare cât mai multe dintre ideile mele pentru această campanie. Nu o să fie o garnitură de început cu extreme. În rest, cel mai important nu este sistemul de joc, ceea ce producem în dinamica jocului. Nu am avut foarte multe nume, a fost anumite situaţii de îndoieli, Dennis Man, Creţu, au fost alegeri de ultim moment. Sperăm că am fost inspiraţi în alegerea acestor jucători. E posibil să-l vedem pe Camora în următoarele meciuri făcând parte din lotul nostru”, a afirmat Rădoi.
El a precizat că gazonul de pe Arena Naţională nu este cum se aştepta. “Am văzut gazonul din păcate şi nu este aşa cum mă aşteptam, dar trebuie să ne adaptăm”.
Rădoi a mai declarat că a primiy multe mesaje de susţinere şi că în ceea ce îl priveşte pe Alibec, care l-a lăudat, cel mai important este respectul acestuia daţă de colegii săi şi de naţională. “Sunt mai multe mesaje decât m-aş fi aşteptat, oamenii sunt alături de noi, sunt încrezători. Sper ca la sfârşitul partidei de mâine seară să fie bucuuroşi că o parte din ei au avut încredere în noi. Nu ştiu dacă neapărat sunt cel mai bun, probabil că în ultimii ani a fost prezent dar nu a jucat foarte mult. Am încercat în aceste zile să am o relaţie sinceră şi deschisă nu ei. Cred că cel mai important este respectul faţă de colegii lui şi de echipa naţională, contează mai puţin ce spune referitor la noi şi staf”.
Întrebat despre lucrurile care vor fi văzute la echipa naţională sub conducerea sa, Rădoi a răspuns: “Nu am cum să garantez pentru jucători. Nu pot să îi oblig să facă lucruri, e chestie de atitudine personală. Dar cu siguranţă nu vor fi jucători care se vor abate de la principiile echipei naţionale. Dacă o fac probabil prima oară o să avem o discuţie, a doua oară probabil o să fie pe bancă şi a treia oară nu o să mai fie. (...) Agresivitate, personalitate în joc, determinare...”
Tehnicianul a menţionat că are probleme în alegerea primului “11”: “La cum s-au pregătit zilele astea suntem într-o mare dilemă cu privire la primul 11. Înainte de antrenamente aveam o idee, dar zilele astea ne-au pus în dificultate. Le-am şi mulţumit. Cea mai mare importanţă pentru noi o au jucătorii de pe bancă. Când apelăm la ei deja au atât informaţiile din spate cât şi informaţiile în direct luate de către ei”.
Naţionala României întâlneşte, vineri, de la ora 21.45, pe Arena Naţională, selecţionata Irlandei de Nord, într-un meci din prima etapă a grupelor Ligii Naţiunilor. La 7 septembrie, tricolorii vor întâlni Austria, tot de la ora 21.45, la Klagenfurt. Ambele jocuri vor fi transmise în direct la PRO TV şi Radio România Actualităţi.