Miriuţă, complexat de „Rege”
Antrenorul dinamovist îl întâlneşte mâine seară, luni, pe omologul de la Viitorul, însă din şase meciuri, el a câştigat doar o dată în faţa lui Gică Hagi.
Gazdele din „Ştefan cel Mare” au o singură variantă pentru a nu se îndepărta şi mai mult de play-off-ul campionatului: victoria în faţa campioanei Viitorul. Dar, ei vor trebui să depăşească o echipă ce-i domină în bilanţul întâlnirilor directe, iar Miriuţă e nevoit să treacă de „coşmarul” Hagi.
Dinamo e pe locul şapte, cu două puncte în spatele Viitorului, trupă ce ocupă poziţia a şasea, ultima ce ţine de play-off. Problema „câinilor” e că au fost egalaţi de Poli Iaşi şi Timişoara, formaţii ce au învins în această rundă, şi dacă nu obţin un succes situaţia se va agrava. Iar, mâine seară, luni de la ora 20.45, nu vor avea un meci facil. Viitorul conduce în duelurile directe, având cinci succese faţă de patru ale bucureştenilor, şi, mai mult, managerul Gică Hagi e clar favorit în faţa lui Vasile Miriuţă. „Regele” l-a bătut de cinci ori, indiferent că rivalul era la ASA, CFR sau Chiajna, actualul dinamovist reuşind doar o remiză şi un succes, venit în primăvara acestui an când clujenii s-au impus cu 1-0. "Se spune că noi suntem mai în formă ca Dinamo, că cei de acolo nu trec printr-o perioadă prea bună, dar nu ne putem gândi niciodată că în faţa unora ca Dinamo sau Steaua noi suntem favoriţi", a spus modest „Regele”. Apoi, a detaliat: „Lăsaţi deoparte istoria ultimelor meciuri. Roş-albii rămân un club mare şi puternic. Eu vreau să reuşim o partidă bună pentru câ atât pentru noi, cât şi pentru ei sunt trei puncte foarte importante în perspectiva play-off-ului”. Oricum, Miriuţă e în gardă. Ştie că atunci când echipa sa a fost gazdă, rivalii constănţenii au avut rezultate excelente: cinci victorii, o remiză şi doar o înfrângere. În plus, „câinii” nu s epot baza pe doi oameni de bază, Katsikas şi May, suspendaţi. “Va fi încă un meci greu pentru noi. Evoluăm acasă, vrem punctele pe terenul nostru, dar Viitorul joacă din ce în ce mai bine”, a recunoscut şi atacantul “câinilor”, Nemec, cel care în iarnă va pleca de la echipă. Iar, Hanca a completat: “Etape trec, toate celelalte fac puncte, iar noi ne chinuim”.
Se întâlnesc cu Ţucudean
În “Ştefan cel Mare” va reveni George Ţucudean, atacant ce a fost idolul galeriei roş-albe, dar care acum e golgheterul celor de la Viitorul. “Vârful” va avea o primire ostilă fiindcă a trădat şi a plecat la FCSB, unde a jucat în 2015. Acum e cel mai bun marcator al trupei lui Hagi, având şapte goluri în campionat. El şi-a revenit după accidentarea din etapa trecută, când Vinicius, de la CFR, l-a lovit cu umărul în figură.
Ce vor păţi petrecăreţii de la Dinamo?
Înaintea meciului de zilele trecute cu Aerostar Bacău din Cupa României, mai mulţi jucători ai “câinilor”, în frunte cu Steliano Filip, s-ar fi îmbătat în hotelul din Piatra Neamţ unde erau cazaţi. Poliţia i-ar fi potolit pe petrecăreţi la ora 5.00 dimineaţa, iar Miriuţă va anunţa măsurile disciplinare după partida cu Viitorul. “Acum îmi canalizez toată energia pentru meciul cu Viitorul. Când aflu concret dacă şi ce s-a întâmplat, o să vedeţi ce decizii iau”, a spus Miriuţă. Din câte se pare, patronul Negoiţă a pregătit şi nişte amenzi uriaşe pentru cei care au stricat imaginea clubului.