Miron Cozma a povestit în ce condiţii va sta Gigi Becali: «Condiţiile de acolo sunt insalubre»
Miron Cozma a intrat în direct prin telefon în emisiunea nocturnă de la Kanal D şi a povestit care sunt condiţiile în care va fi cazat Gigi Becali, în penitenciarul de la Jilava, acolo unde va ajunge peste 21 de zile. Acesta a dezvăluit şi ce presupune graţierea despre care se vorbeşte din ce în ce mai mult în ultima vreme.
Fostul lider al minerilor din Valea Jiului a explicat de ce consideră că Gigi Becali nu va fi niciodată graţiat de preşedintele Traiana Băsescu.
"Gigi Becali nu va putea fi graţiat pentru că mai are câteva dosare pe rol. Preşedintele nu-l poate graţia atâta timp cât există aceste dosare. Gigi Becali este cel mai puţin vinovat din toată această poveste. Cel mai vinovat este primul ministru din acea vreme. Acesta ştia cu siguranţă de povestea asta pentru că Gigi Becali nu a cumpărat nişte terenuri din curtea şcolii, ci unele de interes strategic şi naţional", a spus acesta.
În plus, acesta a declarat că cererea de graţiere i se pare inoportună în cazul Becali, pentru că aceasta presupune recunoaşterea faptei pentru care a fost condamnat.
"Nu e genul meu să lovesc într-un om căzut, aşa cum au făcut mulţi alţii în perioada în care eu eram căzut. Constat cu stupoare că unul dintre avocaţii lui Gigi Becali îl învaţă numai tâmpenii. Graţierea înseamnă în primul rând recunoaşterea faptei. În momentul în care ceri graţierea, recunoşti mai întâi că eşti vinovat, ori Becali spunea că nu a comis fapta. Când ceri graţierea, recunoşti ce ai făcut şi ceri clemenţă", a explicat Cozma.
Miron Cozma a povestit că el este acela care a obţinut drepturi pentru deţinuţii din România, schimbând condiţiile în care aceştia îşi duc traiul după gratii.
"Toţi cei care fac puşcărie acum, profită de condiţiile de detenţie pe care eu le-am câştigat. În 2000, mă luptam cu Adrian Năstase pentru condiţiile de care el a beneficiat apoi. Când am fost eu închis, deţinuţii nu aveau decât TVR 1 la televizor, erau raşi în cap şi bătuţi sistematic de personal şi mâncau mâncare cu viermi şi alte goange", a spus acesta.
Cozma a dezvăluit care sunt condiţiile în care politicianul îşi va petrece următorii trei ani, închis în penitenciarul de la Jilava.
"Gigi Becali este în carantină acum şi nu are nici un drept. Nu are televizor în cameră, nici radio, nici nimic. Nu are voie să îl viziteze familia, nici un fel de rude. Apoi, va intra într-o comisie care îi va stabili regimul de detenţie şi va ajunge la Jilava. Condiţiile de acolo sunt insalubre. Deţinuţii îşi pun în pericol viaţa, bând apa aceea care este toxică. În plus, acolo este plin de gândaci, ploşniţe şi tot felul de goange", a mărturisit acesta.