Misiune imposibilă pentru Bayern Munchen

12 aprilie 2021 12:34   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Cu Boateng, Coman și Goretzka pe lista jucătorilor incerți, Bayern Munchen are o misiune extrem de complicată în partida retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal. Victorioasă (3-2) în Germania, Paris Saint-Germain pornește favorită în disputa de mâine seară (marți, 13 aprilie), de la ora 22.00. Tot atunci, Chelsea are avantaj (2-0) în fața lui FC Porto.

Egalată la 1 de Union Berlin, pe teren propriu, sâmbătă, în meci de campionat, Bayern Munchen resimte în continuare absența lui Robert Lewandowski, golgheterul său. Problemele lui Hans-Dieter Flick nu se opresc, însă, aici. Lovit la genunchi în aceeași dispută din weekend, Kinsley Coman a devenit incert pentru confruntarea cu PSG. Iar în aceeași situație s-ar afla și Jerome Boateng. Mult mai serioasă ar fi problema lui Leon Goretzka. Mijlocașul german a suferit o întindere în turul cu PSG, iar Bayern nu vrea să riște în cazul său. În schimb, Flick poate beneficia de serviciile lui Lucas Hernandez și a lui Jamal Musiala, marcatorul golului cu Union Berlin. De asemenea, la Bayern poate reintra și Alphonso Davies.   La adăpostul succesului din tur, Mauricio Pochettino nu e nici el lipsit de griji. Cum Marquinhos are șanse mici să revină pe teren după leziunea la aductori suferită la Munchen, argentinianul trebuie să găsească o soluție pentru centrul apărării sale. Iar varianta vehiculată de presa franceză este Danilo.  

Liga CampionilorSferturi de finală, returMarți (13 aprilie)PSG- Bayern (3-2 în tur)Chelsea - Porto (2-0 în tur)Miercuri (14 aprilie)

Dortmund - City (1-2 în tur)Liverpool - Real (1-3 în tur)

SemifinaleBayern / PSG - Man. City / DortmundReal / Liverpool - Porto / Chelsea

Mai multe