Moment emoționant la Finala Cupei României. Cum a fost omagiat Patrick Ekeng
Întreg stadionul a ținut un moment de reculegere în timpul Finalei Cupei României dintre Dinamo și CFR Cluj, desfășurată pe Arena Națională din Bucureși, marți seară, 17 mai.
În minutul 14 al meciului, jocul de fotbal a fost întrerupt timp de 60 de secunde. În aceste momente, tot stadionul a aplaudat în memoria lui Patrick Ekeng, jucătorul cu numărul 14 al echipei Dinamo, care a murit după ce a leșinat pe teren în timpul meciului cu FC Viitorul. Pe ecranul suspendat a fost afișată o imagine de doliu cu fostul fotbalist.
Patrick Ekeng a fost omagiat și la începutul meciului. Jucătorii echipei Dinamo au intrat pe teren, purtând tricouri imprimate cu chipul și numele regretatului jucător.
Patrick Ekeng a murit la 6 mai, după ce a suferit un stop cardiorespirator. Fotbalistul avea 26 de ani și a lăsat în urmă o soție însărcinată și un copil.