Moţi i-a «curentat» din nou pe stelişti

1 februarie 2016 22:50   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Cosmin Moţi face ce face şi se pune în calea Stelei. Episodul din august 2014, atunci când i-a eliminat pe roş-albaştri din Liga Campionilor parând două lovituri de la 11 metri, s-a repetat acum în Antalya.

De această dată, Ludogoreţ a bătut-o pe Steaua cu 3-0 într-un meci fără miză, dar Moţi a răsucit cuţitul în rana echipei lui Reghecampf, marcând primul gol al bulgarilor. Stoperul de 31 de ani consacrat la Dinamo n-a scăpat ocazia de a-şi ironiza fin fosta rivală din campionatul nostru. „Îmi doresc mereu să bat la Steaua, chiar dacă jucăm în faţa blocului, la o poartă, sau în curtea şcolii. N-aş vrea să jucăm din nou contra lor în preliminariile Ligii Campionilor pentru că nu mi-aş dori să mai sufere”, a declarat Moţi.

Referitor la venirea lui Ciprian Marica la Steaua, Cosmin Moţi a avut o altă reacţie uşor acidă. „Nu cred că el a trădat. Eu am mai zis: există dinamovişti şi există jucători care au trecut pe la Dinamo. Marica a jucat puţin la Dinamo”, a afirmat jucătorul campioanei Bulgariei.

Reghe: «Nu-mi fac probleme!»

Steaua a fost depăşită la toate capitolele de Ludogoreţ, dar antrenorul roş-albaştrilor nu e deloc îngrijorat. „Nu-mi fac probleme foarte mari, vom analiza lucrurile negative. Nu mă interesează rezultatele, ci nivelul de pregătire. Acum ei au fost mult mai agresivi şi mai siguri la construcţie”, a punctat Reghecampf. De asemenea, tehnicianul i-a liniştit pe fanii Stelei cu privire la uşoara accidentare suferită de Marica în partida cu Ludogoreţ. „A primit o lovitură pe gambă, dar nu e nimic grav. Cipri ştie bine ce are de făcut pentru a ajunge la nivel maxim”, a spus Reghe.

Mai multe