Moţi vine "pe targă" la naţională

5 noiembrie 2014 21:45   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Cresc grijile selecţionerului Anghel Iordănescu în vederea meciului cu Irlanda de Nord, programat vinerea viitoare pe Arena Naţională.

Dacă Moţi nu e, nimic nu e pentru bulgarii de la Ludogoreţ în Liga Campionilor. Fundaşul român a fost titular marţi seară la Basel, dar a ieşit accidentat în minutul 21, echipa sa primind ulterior nu mai puţin de patru goluri. În urma unui contact mai dur cu un adversar, Moţi a fost scos cu targa în afara spaţiului de joc. Deşi el ar fi vrut să forţeze şi să reintre în teren, echipa medicală a solicitat imediat schimbarea.

Situaţia fostului dinamovist devenise îngrijorătoare şi pentru staff-ul naţionalei României, Moţi fiind unul dintre stranierii convocaţi de Anghel Iordănescu în vederea meciului de săptămâna viitoare (14 noiembrie) cu Irlanda de Nord. În condiţiile în care Tamaş, Marica şi Rusescu sunt indisponibili, iar Răzvan Raţ e incert, proaspătul selecţioner tremură în aceste zile cu gândul că ar mai putea pierde şi alţi jucători. Din fericire, primele analize amănunţite făcute de Moţi n-au scos în evidenţă vreo leziune musculară, astfel că există şanse considerabile ca fotbalistul lui Ludogoreţ să se refacă la timp pentru a fi prezent în deplinătatea forţelor la reunirea echipei naţionale.

Mai multe