Mourinho, supăratul de serviciu

9 august 2017 20:14   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Supercupa Europei era cel mai bun prilej pentru Jose Mourinho de a da o „palmă” fostei sale echipe, Real Madrid. Lusitanul nu s-a ales însă decât cu o frustrare imensă, care l-a făcut să cedeze nervos.

Fără Cristiano Ronaldo, folosit doar în ultimele 5 minute ale partidei de la Skopje, Real Madrid a bătut-o cu 2-1 pe Manchester United şi a câştigat Supercupa Europei, într-un meci disputat marţi seară în Macedonia, la Skopje. La finalul întâlnirii, cel mai supărat de înfrângere a fost tehnicianul „diavolilor”, Jose Mourinho. De altfel, portughezul nici măcar n-a vrut să păstreze medalia primită, pe care i-a dăruit-o unui tânăr suporter macedonean al echipei din Manchester. „Uneori nu păstrez nici medaliile câştigate, aşa că imaginaţi-vă cum e când pierd. Pentru mine, medalia ar fi stat undeva în casă, dar pentru acel copil este ca şi cum ar fi primit Luna”, s-a justificat Mourinho.

De asemenea, cel supranumit „The Special One” s-a arătat deranjat de primul gol marcat de Real Madrid prin Casemiro, reuşită venită în urma unui posibil ofsaid. ”Dacă am fi avut sistemul VAR (proba video), golul ar fi fost anulat şi rezultatul de la pauză ar fi fost 0-0”, a punctat Mourinho. Cert e faptul că lusitanul ar fi dorit să piardă Supercupa împotriva oricărei alte echipe, dar nu cu Real Madrid, mai ales în urma afirmaţiilor pe care le-a făcut înainte de meci. “N-am fost deloc fericit la Madrid, abia aşteptam să plec”, declarase Mourinho.

Mai multe