Mutu, acuzat de fani că stă prin baruri

3 martie 2012 17:15   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Adi Mutu nu va juca astăzi împotriva fostei sale echipe, Fiorentina, fiind pedepsit pentru că a revenit în Italia de la naţională abia vineri, cu o zi mai târziu decât era programat!

Cine credea că „Briliantul" s-a liniştit după plecarea de la Fiorentina s-a înşelat amarnic. Năravul internaţionalului român a rămas acelaşi, oriunde s-ar afla.

Ultima „ispravă" a lui Mutu: şi-a amânat cu o zi întoarcerea la Cesena după amicalul României cu Uruguay (scor 1-1) disputat miercuri la Bucureşti.

El s-a justificat spunând că a pierdut avionul de joi, scuză care n-a ţinut prea mult în faţa şefilor de la echipa de club, care au luat imediat măsuri.

Vineri seară, când s-a anunţat lotul pentru deplasarea la Florenţa în vederea partidei de zi cu Fiorentina, a şocat absenţa lui Mutu de pe lista convocaţilor.

„E puţin obosit. De asemenea, nu m-a convins în ultimele sale două evoluţii, cu Chievo şi în amicalul României.

Sper să mă pot baza pe el săptămâna viitoare, când avem două meciuri capitale acasă", a fost declaraţia oficială a antrenorului Cesenei, Beretta.

În realitate, el n-ar fi putut lua de unul singur decizia de a-l scoate din cărţi pe jucătorul-vedetă.

Totul s-a făcut cu girul preşedintelui Campedelli, care a vrut astfel să-i dea o „lecţie" rebelului Mutu, românul urmând să rateze întoarcerea pe terenul Fiorentinei.

Supăraţi sunt nu numai oficialii Cesenei, ci şi fanii echipei aflate pe ultimul loc în Serie A.

„Mutu? Frecventează localurile din Riccione (n.r.: o localitate din apropierea renumitei staţiuni Rimini) şi seara e mereu prin baruri", s-au plâns fanii grupării italiene pentru cotidianul Gazzetta dello Sport.

„Ştiam cu toţii cum era, nu ne putea uimi. Totuşi, a dat şapte goluri în acest sezon şi câteva pase decisive", a completat resemnat un lider al suporterilor Cesenei.

Şi Chivu a fost lăsat acasă

Nu numai Adi Mutu are de suferit la acest final de săptămână în campionatul Italiei.

Astfel, Cristi Chivu n-a fost oprit de tehnicianul lui Inter, Claudio Ranieri, pentru meciul din această seară cu Catania.

Fundaşul român era apt de joc, după o răceală care îl afectase în ultimele zile, însă Ranieri a preferat să nu se bazeze pe serviciile fostului căpitan al naţionalei României.

Mai multe