Mutu, blestemat să nu atingă recordul lui Hagi!

1 februarie 2013 16:24   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Adrian Mutu a ajuns la 34 de ani şi se gândeşte la ce mai poate face pentru a intra în istorie. Un record de doborât, o finală de jucat, un titlu de golgheter câştigat, devin ţintele unui fotbalist. Iar pentru „Briliant” istoria i-ar garanta-o titlul de golgheter all time al României, unde este la un gol în spatele lui Hagi.

Transferurile bombă la Inter, Juventus şi Chelsea, precum şi participarea la Campionatul European din Austria şi Elveţia, din 2008, sunt maximele lui Mutu în fotbal. La Inter n-a făcut însă faţă, la Juventus a fost oscilant, de la Chelsea a plecat pe uşa din dos după scandalul cu drogurile, iar la European a frânt zborul României ratând printr-o scăriţă un penalty care putea duce naţionala în sferturi.

În anii săi jucaţi la echipa naţională, Mutu a marcat însă 34 de goluri pentru tricolori, ceea ce înseamnă cu doar unul mai puţin decât „Regele" Gheorghe Hagi.

„Briliantul" a recunoscut că doborârea acestui record este una dintre ţintele sale principale pentru perioada cât mai are de jucat fotbal şi acest lucru a devenit pe parcurs o adevărată obsesie. Din acest motiv, Mutu n-a refuzat niciodată naţionala, chiar dacă alţi colegi de-ai lui au preferat de multe ori să se menajeze pentru echipele de club, mai ales atunci când România întâlnea adversari mai slabi.

Atacantul a venit pentru că avea de marcat golurile care îi mai trebuiau. Şi odată cu transferul său la Ajaccio şi cu Victor Piţurcă de partea lui, cele 35 de goluri ale lui Hagi păreau să nu mai aibă nicio şansă de a rămâne în picioare. Totuşi, lucrurile au început din nou să meargă prost pentru Mutu. În primul rând, atacantul n-a mai marcat pentru echipa naţională de pe 7 octombrie, 201.

Atunci, „Briliantul" a înscris o dublă în România - Belarus, 2-2, în preliminariile pentru Euro 2012. Din acel moment au trecut 16 luni, timp în care Mutu n-a modificat tabela pentru tricolori. Speranţele sale se îndreptau înspre amicalul cu Australia, care se va juca miercuri la Malaga, dar şi spre meciurile ci Ungaria şi Olanda, din preliminariile Campionatului Mondial.

Surpriză însă, Victor Piţurcă i-a revocat lui Mutu telegrama de convocare şi acesta nu va fi în lot pentru partida de la 6 februarie. Toate informaţiile arată că atacantul nu va fi chemat nici pentru dubla din martie, iar în acest caz, doborârea recordului lui Hagi pare o utopie. Criticat şi de preşedintele Mircea Sandu pentru atitudinea sa superficială arătată la echipa de club, Mutu trebuie să schimbe ceva repede, altfel va fi lăsat pe dinafară în timpul puţin care i-a mai rămas la naţională. Iar din CV-ul său va lipsi cifra pentru care îi arde buza cel mai tare.

Nu doar Adrian Mutu a primit în poştă telegrama de revocare a convocării. Bogdan Lobonţ plăteşte şi el tribut faptului că nu mai prinde la AS Roma nici banca de rezerve şi a fost lăsat pe dinafară pentru meciul cu Australia. Acelaşi lucru a păţit şi Adrian Stoian, de la Chievo Verona, despre care s-a vorbit frumos în ultimul timp, dar care este încă neinteresant pentru Victor Piţurcă.

Dacă Adrian Mutu nu va reuşi să doboare recordul golurilor marcate de Hagi, alţi doi tricolori convocaţi constant pot emite pretenţii. Cel mai aproape pare să fie Ciprian Marica, care la 27 de ani are deja 18 goluri marcate pentru România şi mult timp înainte. Celălalt atacant în activitate este Marius Niculae, cu 15 goluri înscrise pentru tricolori, dar „Săgeată" are deja 32 de ani şi timpul pare să nu fie de partea sa.

Mai multe