Mutu e disperat să-şi facă fani! Vezi ce premiu dă pentru 150.000 de like-uri pe Facebook!
Adrian Mutu e în vacanţă în această perioadă şi se relaxează pe Insula Corsica. Se pare însă că "Briliantul" n-are prea multă activitate şi se cam plictiseşte pentru că este foarte activ pe Facebook.
Atacantul român dă însă dovadă de narcisism pentru că îi invită pe vizitatorii profilului său să-i dea cât mai multe like-uri. Pentru a stimula acest lucru, Mutu a pus la bătaie drept premiu trei tricouri originale de joc, de la Ajaccio, cu numărul şi numele său inscripţionate pe spate.
Singura condiţie este ca ultimul său post să primească minimum 150.000 de like-uri, iar câştigătorii vor fi traşi la sorţi. Tot pe aceleaşi criterii, zilele trecute, Mutu a mai oferit un tricou lui Alexandru, un puşti care îi urmăreşt zilnic profilul "Briliantului". Vezi mai jos fotografia cu premiatul!