Mutu n-a impresionat decât cu burta
Transferat de echipa indiană FC Pune ca principala vedetă a echipei, „Briliantul” Adi Mutu n-a fost capabil să joace decât 30 de minute la debut, având evidente carenţe de ordin fizic.
Într-o atmosferă de mare sărbătoare, FC Pune a câştigat cu 3-1 în prima etapă din Superliga Indiană contra celor de la Mumbay City. Pentru noi, meciul trebuia să ne arate dacă Adi Mutu mai ştie sau nu să joace fotbal, după mai mult de un an de pauză. Ca o primă surpriză neplăcută, Mutu nici măcar n-a fost titular la FC Pune. „El a lipsit 10 zile de la antrenamente şi a urmat un program intensiv”, a fost justificarea dată de antrenorul indienilor, englezul David Platt. Introdus totuşi pe teren pentru ultima jumătate de oră a partidei, Mutu s-a văzut extrem de rar, ieşind în evidenţă doar printr-un fault dur asupra unui adversar.
În schimb, fotografiile venite din India ne-au arătat un Mutu mai pufos ca niciodată, cu un început de burtică evident, care l-a împiedicat să evolueze la capacitate maximă. Nici n-avea cum să fie altfel, la 385 de zile de la precedentul meci oficial, în tricoul Petrolului.La lucruri pozitive nu putem trece decât pasa în lateral dată la golul de 3-1 al echipei sale, după care indianul Gurung a vrut să centreze, dar mingea a intrat în poartă. „A fost important ca Mutu să joace 30 de minute. Este gata să fie titular în meciul de vineri”, a completat acelaşi Platt. Peste două zile, FC Pune va întâlni tot pe teren propriu echipa North-East United.
Ia 500.000 € în două luni
SuperLiga Indiană este un campionat atipic, format din numai opt echipe (francize) care îşi dispută trofeul în perioada octombrie – decembrie. Practic, Adi Mutu a debutat la 5 octombrie şi va juca ultimul meci din sezonul regulat la 2 decembrie. Urmează apoi semifinalele şi finala între primele patru clasate. În această perioadă, românul va încasa de la FC Pune jumătate de milion de euro. Este cel mai mare salariu din echipă, Mutu beneficiind de statutul de „jucător-vedetă”.