Mutu: "Penalty inexistent"

11 august 2017 13:07   Fotbal intern
Ultima actualizare:

CFR a învins Dinamo cu 1-0, golul fiind marcat dintr-un penalty controversat. Arbitrul Găman a decis că Nedelcearu a făcut henţ în careu, dar mingea l-a lovit de fapt în piept.

"Am revăzut faza și este penalty inexistent, așa a zis și domnul Crăciunescu. A fost cel mai bun arbitru din România!

Nu e prima oară când Găman greșește așa contra lui Dinamo. Orice echipă care joacă aici pleacă de la 1-0 pentru CFR. Petrescu era ironic când vorbea de arbitraj", a spus Mutu la Digi Sport.

"Ei s-au apărat cu 8-9 jucători, practic cu toată echipa, nu am dominat în niciun meci așa cum am făcut-o în repriza secundă. Suntem mulțumiți de joc, am avut ocazii. E păcat însă pentru spectacol că victoria a fost decisă de o asemenea decizie. Am pierdut dintr-o decizie greșită. Tușierul a confirmat și el că nu a dat penalty. Nu știu cum a văzut Găman penalty din acel unghi, era aproape imposibil. Chiar dacă suntem la început, contează orice punct. Vrem să avem continuitate în victorii, pentru că asta aduce și un moral bun", a mai spus dinamovistul.

Mai multe