Mutu şi Chivu, din nou adversari?

21 noiembrie 2014 0:01   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Carierele lui Cristi Chivu şi Adi Mutu tind să se intersecteze încă o dată în Cizmă. Ambii sunt în cărţi pentru reveniri spectaculoase la echipele lor de suflet, Inter Milano, respectiv Fiorentina.

Posibila întoarcere a lui Mutu la Florenţa, unde a strălucit în perioada 2006-2011, a fost deja întoarsă pe toate feţele de presa italiană. Ajuns la aproape 36 de ani, el visează să pună punct carierei în tricoul „viola” al Fiorentinei. Liber de contract după despărţirea de Petrolul, Mutu a ratat transferul în India, aşa că aşteaptă fereastra de transferuri din ianuarie pentru a semna cu un alt club.

Dacă va reuşi să simtă din nou aerul din Serie A, „Briliantul” poate avea surpriza să-l găsească în Italia şi pe Chivu. Retras în acest an din activitate din cauza problemelor medicale, Chivu (34 de ani) şi-a permis o pauză mai lungă în care a stat cu familia şi a analizat atent ofertele. Deşi a lăsat de înţeles că e tentat de un post de conducător sau de impresar, fostul căpitan al „tricolorilor” nu exclude o carieră în antrenorat.

Chivu s-a deplasat la Milano

„Bomba” a explodat ieri în ziarele din Italia, care l-au surprins pe Chivu într-o vizită-fulger la Milano. „Shopping sau ceva mai mult?”, s-au întrebat jurnaliştii de la fcinternews.it. Tot aceştia din urmă au lansat varianta ca românul să fi fost chemat în Peninsulă de proaspătul antrenor al lui Inter, Mancini. Cei doi au o relaţie strânsă din 2007, atunci când tehnicianul italian se afla în primul său mandat pe „Giuseppe Meazza”, insistând la acea vreme pentru transferul lui Chivu de la AS Roma.

Aşadar, n-ar fi exclus ca Mancini să-i propună lui Cristi un post în staff-ul tehnic, cel mai probabil ca antrenor secund. Dacă negocierile se vor finaliza, Chivu va reveni în curtea clubului la care a cunoscut cele mai mari satisfacţii. În perioada 2007-2014, el s-a umplut de trofee la Inter, reuşind să-şi treacă în palmares inclusiv Liga Campionilor, în 2010.

Duel direct de "Mărţişor"?

Obişnuiţi să se dueleze în confruntări directe pe teren, Adi Mutu şi Cristi Chivu pot fi acum adversari indirecţi, unul pe gazon şi celălalt pe banca tehnică. Astfel, următoarea confruntare dintre Inter Milano şi Fiorentina e programată la 1 martie 2015, la Milano.

Îi vor găsi pe Puşcaş şi Tătăruşanu

Când au plecat din Italia, Chivu şi Mutu erau singurii români de la Inter, respectiv Fiorentina. Acum, în lotul milanezilor a fost promovat puştiul George Puşcaş (18 ani), convocat recent şi la naţionala mare. De asemenea, la Fiorentina a ajuns fostul portar al Stelei, Tătăruşanu, care se luptă pentru un loc de titular între buturi cu brazilianul Neto.

Mai multe