Mutu şi Zicu, 375. 000 de euro pentru două goluri în Liga I
În iarnă ploieştenii au dat lovitura cu transferurile lui Adi Mutu şi Ianis Zicu, dar totul a fost un câştig doar în planul imaginii. Pe teren, cei doi au fost aproape inexistenţi şi cifrele o demonstrează, dar la capitolul venituri au fost campioni.
În ianuarie, Cosmin Contra, antrenorul de atunci al "lupilor" a vrut să-şi consolideze lotul pentru a reuşi obţinerea titlului şi s-a gândit şi la o strategie de marketing. Şi-a adus "copiii" de suflet, pe Mutu avându-l coleg de cameră la acţiunile echipei naţionale timp de zece ani, iar pe machidon, elev la Timişoara.
Pentru ambii s-a decretat că e nevoie de timp pentru a-şi intra în ritm şi erau priviţi ca "maşinile" de goluri pentru retur. Însă, supriză: finalul de campionat i-a găsit cu puţine meciuri bifate şi doar două reuşite în poarta adversarilor. Mai exact, "Briliantul" a bifat opt meciuri şi a punctat de două ori, câte o dată contra vasluienilor şi a celor de la FC Botoşani.
Mult prea puţin pentru unul care a activat ani de zile în Serie A şi e golgheterul "tricolorilor", dar mai ales pentru un jucător care primeşte lunar 25.000 de euro. Până acum a încasat cinci salarii (125.000 de euro) şi raportat la performanţele de pe teren rezultă că pentru fiecare gol de-al său şefii i-au plătit câte 62.500 de euro. Totuşi, are scuza că a fost accidentat o perioadă, iar Răzvan Lucescu, cel care l-a înlocuit pe Contra pe banca tehnică, crede că-n noul sezon atacantul de 35 de ani îşi va lua revanşa.
"A fost o primăvara ghinionistă pentru el, când am ajuns aici era într-o creştere de formă, dar accidentarea din timpul unui antrenament, care l-a şi dus la o operaţie, l-a făcut să rateze obiectivele. Acum el trebuie să fie mult mai ambiţios pentru noul sezon", a comentat Lucescu junior.
De partea cealaltă, cea mai mare dezamăgire, mai ales a fanilor ploieşteni, se numeşte Ianis Zicu. Nici măcar Răzvan Lucescu, cel care-i este ca un mentor, nu l-a făcut să-şi revină, machidonul fiind un tip foarte emotiv.
"Se implică la antrenamente, are calităţi extraordinare, dar are o hibă: nu e un caracter puternic. Simte nevoia de a avea mereu pe cineva lângă el, o persoană care să-l susţină. Dar, cred că-n viitor va deveni un jucător extrem de important în Liga I", a dezvăluit tehnicianul. Şi, Mutu, colegul de cameră al lui Zicu, are o explicaţie:"Nu stă chiar bine din punct de vedere psihologic".
Concret, nici suporterii nu mai cred în revenirea sa şi jucătorul a devenit ţinta ironiilor din tribune sau, mai nou, pe reţelele de socializare. Cifrele sale arată că fanii au motive de supărare!
A încasat 150.000 de euro primă de instalare, plus cinci salarii, adică un total de 250.000 de euro, bani pentru care a evoluat doar 11 meciuri (unul dintre ele în Cupă) şi nu a înscris niciun gol. În total, cei doi au scos din visteria clubului 375.000 de euro, sumă imensă pentru ceea ce au arătat până acum.
Lucescu rămâne la echipă
Răzvan Lucescu a anunţat că va continua pe banca ploieştenilor şi-n sezonul următor, el preluând echipa în martie, după plecarea lui Cosmin Contra.
"Am spus atunci când am venit că am semnat pe un an şi trei luni, urmând ca la finalul sezonului să discutăm despre continuarea mea aici. Am avut o întâlnire şi am decis să mergem înainte", a povestit Răzvan Lucescu, obiectivul imediat fiind calificarea în grupele Ligii Europa.
Adi Mutu la Petrolul:
8 meciuri în Liga I
0 meciuri în Cupă
2 goluri (cu Vaslui şi Botoşani)
577 de minute
Ianis Zicu la Petrolul:
10 meciuri în Liga I
1 meci în Cupă
0 goluri
470 de minute în Liga I
19 minute în Cupă
Contra mizează pe ei la anul
Cosmin Contra, fostul antrenor al Petrolului, acum la Getafe, a declarat pentru Adevărul: "Mutu a avut mult ghinion în primăvara asta, n-aş spune că nu s-a adaptat, dar, la anul, trebuie să arate mai mult, pentru că ploieştenii şi-au pus mari speranţe în el şi aţi văzut cum l-au primit. Zicu? Trebuie să se readapteze la stilul din România. După atâţia ani în Asia îi e destul de greu. Se vede asta."