Napoli: "Vrem să batem echipa momentului"

5 noiembrie 2015 18:01   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Antrenorul echipei CSMS Iaşi, Nicolo Napoli, a declarat că elevii săi pot bate Pandurii Târgu Jiu, echipă neînvinsă din vară.

"Ne aşteaptă un meci dificil. Întâlnim mâine (n.r. - vineri) echipa momentului, o formaţie puternică, cu jucători foarte buni, experimentaţi, care joacă în viteză. Va fi foarte greu pentru noi, dar trebuie să adunăm puncte. Chiar şi aşa, vrem să câştigăm această partidă. Trebuie să facem un joc foarte bun, iar dacă vom avea aceeaşi determinare din meciul cu Petrolul, putem obţine un rezultat bun", a spus Nicolo Napoli.

"Pentru această partidă, mijlocaşul Milan Mitici este suspendat din cauza cumulului de cartonaşe galbene, iar Gomo Onduku nu este încă apt de joc", a mai spus el. În schimb, va reveni Mădălin Ciucă, jucător ce a fost suspendat pentru meciul cu Petrolul.

CSMS Iaşi - Pandurii Târgu Jiu se va disputa vineri, de la ora 18.00.

Mai multe