«Naşul» Georgian Păun: «M..e Steaua»
Georgian Păun i-a dat gol Stelei şi atunci când a fost împrumutat de "câini" la Poli Iaşi sau Astra. Acum vrea să continue tradiţia şi la Braşov. Atacantul a bifat nouă meciuri pentru "stegari" în acest sezon al Ligii I şi a marcat un gol în partida cu "U" Cluj, reuşită ce a adus un punct braşovenilor.
Diseară, împotriva Stelei, vrea să-şi îmbunătăţească procentajul, mai ales că cei din Ghencea sunt clienţi vechi ai săi. În trecut, pe vremea când îmbrăca tricoul lui Poli Iaşi a reuşit un eurogol chiar pe terenul "militarilor", cu un şut de la 30 de metri. Apoi, a urmat un meci Astra - Steaua şi el a reuşit "dubla", iar ploieştenii s-au impus în faţa echipei pregătite atunci de Stoichiţă.
Păun este jucător de bază la Braşov
S-a întors la Dinamo, nu s-a impus, şi a semnat cu Braşov. Totuşi, atacantul a fost apreciat de către fanii dinamovişti, dovada fiind şi o fotografie care circulă pe reţelele de socializare, în care jucătorul transmite un mesaj dur către formaţia pe care o înfruntă diseară: "M...e Steaua".
"În meciul cu Steaua, ne luptăm cu două treimi din echipa naţională a României care a jucat contra Belgiei. Dar, aşa cum orice echipă din lumea asta are punctele ei slabe, şi Steaua le are pe ale ei. Am găsit câteva, iar la ora jocului le vom specula", a explicat antrenorul Braşovului, Adrian Szabo.