Naţionala Naşului, pagubă de cinci milioane de euro

5 septembrie 2012 16:36   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Mircea Sandu a dezvăluit că FRF a cheltuit o sumă imensă pentru ca "tricolorii" să ajungă la un turneu final, ultima participare fiind la EURO 2008. Naşu a explicat ce pierderi financiare a avut Federaţia pe care o conduce şi a vorbit despre obiectivul selecţionatei lui Piţurcă.

România va începe cursa de calificare la Campionatul Mondial din 2014 contra Estoniei.

"Tricolorii" vor încerca să ajungă la Rio, mai ales că ultimele competiţii majore au fost ratate, iar FRF a pierdut nu numai ca imagine, ci şi pe plan material.

Tricolorii încep mâine o nouă campanie de calificare la Campionatul Mondial

"Pentru turneul din 2010 am cheltuit două milioane şi jumătate de euro şi nu ne-am calificat, iar pentru 2012 am avut aceeaşi sumă. Am pierdut cinci milioane de euro!", a explicat Mircea Sandu.

Apoi, a detaliat: "Jucătorii îşi vor face treaba aşa cum pot. Oricum, ei sunt plătiţi pentru chestia asta, au asigurate toate condiţiile pentru a face performanţă şi dacă ne calificăm e extraordinar, vom avea un moral excelent.

Dacă nu reuşim, înseamnă că mai avem de lucru şi obiectivul Euro 2016 e cel realist". În orice caz, Piţurcă nu este în pericol.

"Echipa este în formare şi e nevoie de timp, chiar şi doi ani şi jumătate pentru ca apoi să faci performanţă. Eu nu fac parte dintre cei care se grăbesc. Am încredere în proiectul lui Victor Piţurcă", a afirmat Naşu'.

L-a trimis pe Stanciu peste «două poduri»

Declaraţiile vasluienilor în privinţa convocării jucătorilor la echipa naţională l-au enervat pe şeful FRF, care a ripostat.

"Şumudică să mai tacă... şi mai e unul pe acolo care a fost bătut, dar nu a fost bătut bine.

Dacă nu se linişteşte, s-ar putea să sară peste vreo două poduri şi rămâne domnul Porumboiu fără manager", a spus nervos Sandu referindu-se la team managerul moldovenilor, Daniel Stanciu.

Ieri, acesta a parat: „Am fost la o emisiune tv în care am prezentat situaţia.

Eu dacă fac unele afirmaţii la adresa altora din fotbal, sunt amendat sau suspendat, dar dacă şeful FRF spune ceva, nu se întâmplă nimic. Pe el cine-l suspendă?".

Mai multe