Naționala olimpică a României, eliminată de la Tokyo

28 iulie 2021 14:09   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Aventura naționalei de fotbal a României s-a oprit în faza grupelor Jocurilor Olimpice. Tricolorii au făcut egal cu Noua Zeelandă și au terminat seria pe locul 3, primul sub linia calificatelor.

Pentru a trece mai departe, formația antrenată de Mirel Rădoi avea nevoie de o victorie în fața naționalei Noii Zeelande. Un lucru relativ ușor de realizat pe hârtie, dar care s-a dovedit foarte greu în realitate. Dacă ar fi învins, tricolorii s-ar fi calificat în sferturile de finală. Cu o formație încropită din jucătorii cărora li s-a permis participarea la cea mai importantă competiție pentru fotbalul românesc din ultimii cinci ani, Rădoi a încercat să trimită în teren un prim ”11” mai ofensiv ca în partidele precedente. Numai că asta nu a fost de ajuns și golul mult așteptat nu a picat, chiar dacă s-au înregistrat câteva ocazii la poarta adversarilor noștri. Cum în celălalt meci Coreea de Sud a zdrobit cu scorul de 6-0 formația din Honduras, în sferturile de finală merg asiaticii și neo-zeelandezii.

Au jucat pentru România: Aioani – Chindriş (Deaconu ’78), Ghiţă, R. Grigore – Raţiu, M. Marin (c), Dulca (Ciobanu ’78), Fl. Ştefan – Florescu (Sefer ’87), Sîntean (Ganea ’59), Dobre (V. Gheorghe ’78). Selecţioner: Mirel Rădoi.

Mai multe