Neamţul Schweinsteiger s-a retras în braţele Anei!
Căsătorit cu fosta tenismenă Ana Ivanovic, „Schweini” şi-a luat rămas bun de la fanii lui Bayern, echipa sa de suflet. Sârboaica a coborât pe teren pentru a-şi consola soţul.
Amicalul Bayern – Chicago Fire (4-0) disputat marţi seară la München a fost o confruntare între fosta şi actuala formaţie a mijlocaşului Bastian Schweinsteiger. Întâlnirea a fost folosită ca un meci de retragere pentru veteranul de 34 de ani de la echipa pentru care a evoluat aproape două decenii (1998-2015). În total, Schweinsteiger a strâns 500 de prezenţe în toate competiţiile la Bayern, câştigând 26 de trofee, astfel că a meritat din plin un astfel de meci.
Legitimat în continuare la Chicago Fire, Schweinsteiger a început partida în 11-le americanilor, dar în repriza a doua a schimbat tricoul, trecând de partea bavarezilor. Bayern n-a avut probleme să câştige, dar fanii de pe „Allianz Arena” au aşteptat un gol al eroului serii. Din fericire, Schweinsteiger a reuşit să închidă tabela la 4-0 în minutul 83, astfel că bucuria celor prezenţi a fost deplină.
La final, întreaga asistenţă a avut ocazia s-o admire şi pe frumoasa Ana Ivanovic, fosta tenismenă cu care Bastian s-a căsătorit în 2016. Într-o ţinută extrem de elegantă, Ana n-a ezitat să coboare în iarbă, îmbrăţişându-l îndelung pe Schweinsteiger în cel mai emoţionant moment al carierei sale.