Neşu, în finală după 50 de ani. Vezi ce rol va juca Mihăiţă
După o jumătate de secol, „U” Cluj poate câştiga un nou trofeu, al doilea din istoria clubului. În urmă cu 50 de ani, unul dintre eroii ardelenilor a fost Mircea Neşu. Acum, ştafeta a fost preluată de Mihăiţă Neşu.
Numele Neşu pare să fie reţeta succesului la Universitatea Cluj, prima echipă calificată în finala Cupei României. “U“ a eliminat cu 4-2, după executarea loviturilor de departajare, pe CFR Cluj.
De performanţa „studenţilor” din acest sezon e responsabil inclusiv Mihăiţă Neşu, cel care s-a ocupat atât timp cât a putut de analiza video a adversarilor Universităţii. Adus în curtea „şepcilor roşii” de prietenul său George Ogăraru, demis între timp, „Bişonul” a fost păstrat în staff-ul tehnic al noului antrenor, Adrian Falub.
Astfel, dacă „U” va câştiga Cupa la 31 mai, Mihăiţă Neşu merită şi el o medalie de campion. Pentru fostul internaţional român, imobilizat acum într-un scaun cu rotile, ar fi o recompensă uriaşă, cu o valoare specială. Aceasta pentru că tatăl lui Mihăiţă, Mircea Neşu, are şi el în palmares o Cupă a României cu Universitatea.
Decedat anul trecut, fostul arbitru era jucător de bază în linia mediană a clujenilor în stagiunea 1964-1965, atunci când Ştiinţa (vechea denumire a celor de la „U”) trecea în finală de formaţia lui Dobrin, Dinamo Piteşti.