Neymar este o adevărată fabrică de bani

4 martie 2018 18:03   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Brazilianul Neymar are bonusuri substanţiale negociate cu sponsorul său dacă ia premii individuale.

Brazilianul Neymar este unul dintre cei mai valoroşi fotbalişti din lume, toată lumea este de acord cu asta. Dar ambiţia de care dă dovadă în meciuri este stimulată puternic şi de sponsorul său, care îi dă bonusuri substanţiale pentru fiecare premiu individual.

Brazilienii de la UOL Esporte au pus mâna pe câteva documente din contractul dintre Neymar şi cei de la Nike, încheiat în 2011. Astfel, fanii au putut afla ce bonusuri primeşte fotbalistul din partea firmei de echipament sportiv. Concret, sud-americanul în vârstă de 26 de ani are trecut în contract un bonus de 900.000 euro dacă va cuceri Balonul de Aur, un trofeu care din 2008 încoace a fost o afacere în doi între Cristiano Ronaldo şi Messi.

De asemenea, Neymar va primi 50.000 de euro dacă Brazilia va cuceri Cupa Mondială în vară, sau 170.000 de euro dacă el va ieşi golgheterul CM sau cel mai bun jucător al competiţiei.

Acum, Neymar nu prea se poate gândi la bonusuri, căci este în convalescenţă după operaţia suferită sâmbătă, în Brazilia. Intervenţia chirurgicală a fost efectuată de medicul Rodrigo Lasmar, iar jucătorului i s-a pus o grefă la nivelul celui de-al cincilea metatarsian drept. El s-a accidentat săptămâna trecută, în meciul câştigat cu Olympique Marseille (3-0). Brazilianul va începe recuperarea cu un kinetoterapeut al clubului parizian, iar peste şase săptămâni se va stabili cu precizie data revenirii la antrenamente.

Mai multe