Neymar Jr respinge acuzația de viol
Aflat în refacere după o accidentare, brazilianul Neymar Jr a venit la audieri într-o mașină blindată. El a respins acuzația de viol
Component al echipei PSG, Neymar, a fost chestionat la poliţia din Sao Paulo, în cazul în care este acuzat de viol de către o femeie de 26 de ani. Iar după cele cinci ore în care a dat cu subsemnatul el a apărut în cârje, în fața ziariștilor care îl așteptau afară, însoțit de avocați. "Sunt liniştit. Apreciez toate mesajele pe care le-am primit până acum. Adevărul va ieşi la iveală mai devreme sau mai târziu", s-a limitat să spună brazilianul.
Neymar Jr a venit cu dovezi împotriva acuzației de viol
Mai apoi, presa din Brazilia a întors pe toate fețele depoziția lui Neymar Jr. Potrivit ziariștilor de la TV Globo, el a explicat anchetatorilor că relația sexuală cu Najila Trindade a fost una ”consimțită” și că ea i-ar fi cerut să o lovească... Pe de altă parte, se amintește și de faptul că fotbalistul ar fi refuzat să se oprească atunci când i s-a cerut. ”Stop, nu îmi place!”, i-ar fi spus.
Neymar a subliniat, totodată, că a folosit un prezervativ
Fotbalistul susține că a folosit un prezervativ: ”Sunt un sportiv. Trebuie să mă protejez”. Ceea ce presupusa victimă a negat. Iar din punctul său de vedere absența prezervativului ar arăta că nu a fost de acord cu actul sexual.La întâlnirea cu presa, Neymar Jr a avut imaginea unui om obosit. Fotbalistul nu a dat alte explicații. În timp ce procurorul Flavia Merlini a spus: ”El a răspuns la toate întrebările. A negat acuzațiile”. S-a comunicat, totodată, că rezultatul anchetei va fi făcut public în circa o lună.