Nicolae Cristescu: «Copos vrea să ne păcălească şi pe noi!»

10 iunie 2013 15:09   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Ieri trebuiau să se semneze actele între cele două părţi şi Rapid să intre în posesia celor doi cumpărători. Suma datoriilor asumate la preluare de Cristescu şi Zamfir era de aproximativ 6,5 milioane de euro. George Copos a spus da, dar la o verificare amănunţită, avocaţii părţii care doreşte să cumpere au rămas şocaţi: totul era de fapt triplu. În aceste condiţii, Nicolae Cristescu, unul dintre cumpărători, a declarat, pentru Click!, că afacerea poate cădea în condiţiile în care Copos nu joacă cinstit.

"Dacă mâine până la ora 17:00, (n.r. azi ora 17:00), nu semnăm actele, nu mai semnăm nimic. Domnul Copos ne-a ascuns foarte multe datorii. Nu acceptăm sub nici o formă aceste condiţii şi dacă nu revine la ce am vorbit iniţial, atunci totul cade. El vrea să ne păcălească şi pe noi. E ceva incredibil. A fost la mare până acum, dar mâine, (n.r. azi) ne vedem faţă în faţă. Eu sper să semnăm, dar doar cu clauzele discutate la început. Ar fi păcat să cadă totul. Avem buget de Liga a II-a, am plăti imediat nişte salarii", a afirmat Cristescu.

Mai multe