Nicolae Stanciu a donat pentru Programul Doar Dinamo Bucureşti
Legitimat în prezent la Slavia Praga, dar fost jucător la Steaua, Nicolae Stanciu a donat pentru Programul Doar Dinamo Bucureşti. În ultimul timp, fanii dinamovişti strâng fonduri prin Programul DDB pentru a susține clubul de fotbal confruntat cu probleme financiare după ce patronul Ionuţ Negoiţă a anunţat că nu mai doreşte să investească în echipă.
Peluza Cătălin Hâldan a reacționat printr-un mesaj pe Facebook: "Gestul lui faţă de Dinamo este prea nobil ca să rămână în anonimat, chiar dacă ştim că n-a făcut-o pentru a atrage atenţia. Este bine educat şi nu-i lipseşte modestia. Soarta a făcut să ne fie rival. I-am aplaudat golurile date pentru naţională, iar acum aplaudăm gestul acesta parcă inspirat din povestea pascală, unde Cel răstignit se roagă pentru soldaţii care îl ţintuiesc în piroane. Ieri am vorbit cu Nicolae Stanciu şi l-am întrebat cu uimire şi recunoştinţă de ce a făcut asta. <<Pentru că fotbalul românesc nu-şi permite să piardă o echipă ca Dinamo.>> Gestul lui reprezintă şi un apel către tot ce înseamnă lumea fotbalului, indiferent de culori, apartenenţe, simpatii şi rivalităţi. RESPECT, STANCIULE!".