Nicolae Stanciu, pasă de gol pentru Slavia Praga în Liga Europa

30 octombrie 2020 13:46   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Campioană a Cehiei, Slavia Praga a câștigat (1-0), pe teren propriu, meciul cu Bayer Leverkusen din Grupa C a Ligii Europa. Intrat pe teren în minutul 61, Nicolae Stanciu a ratat un penalty (min. 65), dar a reuşit pasa decisivă la golul lui Olayinka (min. 80).

În celălalt meci din grupă, Nisa a câștigat (1-0) în fața lui Hapoel Beer Sheva. Astfel că după două runde, cele patru echipe se află la egalitate de puncte (3), fiind despărțite de golaveraj: 1. Leverkusen (+3), 2. Hapoel (+1), 3. Slavia (-1), 4.  Nisa (-3).În aceeași competiție, Glasgow Rangers, cu Ianis Hagi pe teren până în minutul 69, a învins cu 1-0 pe Lech Poznan. În aceeași Grupă D, Benfica s-a impus (3-0), la Lisabona, în fața lui Standard  Liege. Benfica și Rangers împart primul loc, fiecare având  câte 6 puncte, și urmează a se înfrunta săptămâna viitoare, în Portugalia.În Grupa H, AC Milan, cu Ciprian Tătărușanu titular, s-a impus (3-0) în fața Spartei Praga. Au marcat Diaz (min. 24), Leao (min. 57) și Dalot (min. 67). În minutul 36, Ibrahimovici (Milan) a ratat un penalty. în aceeași grupă, OSC Lille și Celtic Glasgow au terminat la egalitate, 2-2. AC Milan e lider, cu 6 puncte, urmată de Lille (4p).În Grupa G, AEK Atena, cu Ionuţ Nedelcearu integralist, a fost învinsă pe teren propriu, cu 2-1, de Leicester City. În celălalt meci, Zoria – Sporting Braga 1-2. Leicester și Braga au câte 6 puncte fiecare. În Grupa J, Cosmin Moţi a fost integralist la Ludogoreţ Razgrad, care a pierdut (3-4) pe terenul lui LASK. Moţi a văzut un cartonaş galben în minutul 10. O surpriză s-a înregistrat în Belgia, unde Antwerp a câștigat (1-0) cu Tottenham Hotspur. Fosta echipă  a lui Ladislau Boloni e lider, cu 6 puncte, fiind urmată de Tottenham (3p) și Linz (3p).

Mai multe