Noi cu Marin, ei cu Martin! Duel-cheie în meciul Norvegia - România
Noul lider al naţionalei României îl va avea în faţă pe copilul-minune al fotbalului norvegian. Meciul Norvegia - România se joacă vineri, ora 21.45, în direct la Pro TV.
Din punct de vedere al fotbaliştilor aflaţi pe val din cele două tabere, duelul Norvegia – România de la Oslo se reduce la o confruntare între tinerii Martin Odegaard, respectiv Răzvan Marin.
„Voi construi echipa în jurul lui. El este liderul actualei generaţii şi trebuie să ducă naţionala mai departe”, spunea selecţionerul Contra după ce Răzvan Marin (23 de ani) a fost transferat în această primăvară de Ajax Amsterdam de la Standard Liege. Practic, meciul de vineri din Norvegia e primul cu Marin în postura de jucător emblematic pentru România. Deşi poziţia sa în teren pare mai degrabă una defensivă, Răzvan a dovedit deseori în campionatul Belgiei că se simte excelent şi în faza ofensivă, reuşind 10 goluri pentru Standard în ultimul sezon. La naţională, jucătorul crescut de Gică Hagi la Viitorul n-a făcut încă meciuri memorabile, singura sa reuşită fiind consemnată în victoria la scor (5-0) din Armenia, în octombrie 2016.
De partea cealaltă, adversarii noştri de mâine au şi ei în lot un fotbalist de calibrul lui Răzvan Marin. Este vorba de adolescentul de 20 de ani Martin Odegaard, un mijlocaş care a ajuns de la o vârstă fragedă (16 ani) la Real Madrid. După un singur meci oficial jucat la „galactici” în La Liga, în care l-a înlocuit pe Cristiano Ronaldo, Odegaard a fost împrumutat în Olanda, mai întâi la Heerenveen, iar apoi la Vitesse. Sezonul abia încheiat a consemnat explozia lui Martin, care a marcat de nouă ori pentru Vitesse şi a fost inclus în echipa ideală a campionatului din Ţara Lalelelor. La fel ca Răzvan Marin, Odegaard nu şi-a arătat deocamdată adevăratul potenţial la echipa naţională, unde a bifat 16 selecţii, dar fără să marcheze vreu gol.
După întâlnirea de vineri, când vor fi rivali, nu-i exclus ca Răzvan Marin şi Martin Odegaard să se revadă în calitate de colegi de vestiar la Ajax. Semifinalistă în ultima ediţie a Ligii Campionilor, gruparea din Amsterdam şi-a manifestat deja interesul pentru „perla” fotbalului norvegian, însă va trebui să aştepte decizia celor de la Real Madrid în privinţa viitorului lui Odegaard.
Echipele probabile
NORVEGIA (4-4-2)
Grytebust – Elabdellaoui, Nordtveit, Ajer, Aleesami – Odegaard, Selnaes, Johansen, M. Elyounoussi – King, Johnsen
Selecţioner: Lars Lagerback
ROMÂNIA (4-2-3-1)
Tătăruşanu – Benzar, Săpunaru, Grigore, Bancu – Marin, Băluţă – Chipciu, Stanciu, Grozav – Ţucudean
Selecţioner: Cosmin Contra