Noile staruri din Liga I

10 iulie 2015 21:24   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Federaţia Română de Fotbal a dictat începerea noului campionat destul de repede după precedentul pentru că vor fi foarte multe meciuri în noul sistem. Astfel, pregătite sau nu, cele 14 competitoare trebuie să intre în luptă. Iată cu ce transferuri inedite încearcă acestea să ridice Liga I!

Luând-o pe posturi, cel mai răsunător nume de portar venit în campionatul nostru este cel al polonezului Cerniauskas. Toată lumea îl ştie pe acesta din perioada lui la Vaslui, 2010-2014, cea mai importantă din istoria moldovenilor, iar transferul său la Dinamo este de fapt o revenire. Celălalt portar ajuns pe plaiurile mioritice este bulgarul Plamen Iliev, transferat de FC Botoşani de la Levski Sofia. La capitolul fundaşi bifăm de asemenea un prim nume cunoscut şi revenit după câţiva ani de pauză: polonezul Pavel Golanski. Fostul stelist a ajuns la Târgu Mureş de la Korona Kielce, dar a nimerit în ditamai haosul. Apoi, trecem la cea mai exotică venire din acest sezon, fundaşul central Andre Agius. Acesta este primul maltez din Liga I şi a fost transferat de CSMS Iaşi de la Hibernians, din campionatul lor intern. CS U Craiova oferă un singur transfer în această pauză, bulgarul Popov, venit gratis de la falimentara ŢSKA Sofia. Pe postul de fundaş stânga în cea mai bună echipă a noilor transferaţi în Liga I este portughezul Vitor Bruno, pe care CFR Cluj l-a adus de la Panafiel. La mijlocul terenului vedem un jucător român de care nu mai auzisem de ceva vreme, Alexandru Benga. Mijlocaşul central a plecat de la Petrolul în ianuarie 2014 la Potev Plovdiv, unde a jucat şase luni, iar după un an în Azerbaidjan a revenit la Ploieşti. Apoi, Dinamo a transferat şi ea un jucător din Olanda, Van Haaren, dar de la o echipă retrogradată în Liga a II-a. Din Spania ne vine Fernando Llorente, dar nu cel veritabil, legitimat la Juventus, ci o sosie a sa de la Burgos, transferată gratis de ACS Poli Timişoara. Nu în ultimul rând, Romario Kortzorg, mijlocaş stânga, a venit din liga a doua germană să se bată pentru Liga Europa cu ASA Târgu Mureş. În atac, petrolistul Gnohere, adus de la belgienii de la Mons, şi croatul Vojnovic, venit la Dinamo de la Osjek, promit să facă furori. Antrenorul acestei armate de mercenari nu poate fi decât Mirel Rădoi, revenit în ţară după şase ani la arabi.

Mai multe