Noul imn al "tricolorilor" nu e pe placul tuturor! Cum se apără federalii şi cei de la Iris!

29 septembrie 2014 17:48   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Echipa națională are un cântec nou. Piesa compusă de Iris conţine acorduri rock, refrenul te îndeamnă la luptă, dar la cererea fanilor există şi celebra scandare a tribunelor: “Hai pe ei, pe mama lor!”.

Solistul trupei Iris, Rafael, a anunţat că versul a fost introdus ulterior la solicitarea liderilor suporterilor: "Acolo este pasajul suporterilor, au insistat şi s-au luptat să existe pasajul acesta. Noi din respect pentru ei l-am adăugat. Am avut câteva discuţii cu suporterii, dar şi cu legende ale fotbalului care ne-au mai dat câteva sugestii. Reprezentanţii suporterilor şi-au dorit să fie ceva care să-i reprezinte, ceva puţin ieşit din peisaj. Nu e o aluzie la lucruri negative, pur şi simplu înseamnă că şi pe adversari şi pe mamele lor. Pe tot neamul lor. Trebuie să-i convingem că noi vom câştiga. Este cadoul meu de bun venit în trupa Iris, le mulţumesc colegilor că m-au ajutat să îndeplinesc acest vis al meu, de a cânta imnul echipei naţionale de fotbal a României. Sperăm ca până la meciul cu Ungaria să-l înveţe toţi suporterii. Rockul a fost şi va deveni o muzică a maselor şi vrem să mulţumim federaţiei pentru acest suport. Muzica rock va redeveni ceea ce a fost".

Unul dintre fondatorii trupei Iris, Nelu Dumitrescu, a declarat şi el: "Şi la americani au fost probleme în anii '70, când au început să apară în filme înjurături. Nu ai ce face. Şi în muzica actuală, rapperii folosesc înjurături. Nu ai cum, auzi la televizor când ei strigă «Hai pe ei, pe mama lor». Oamenii s-au obişnuit, face parte din vocabularul unui suporter. Dar nu poţi să vii cu steguleţul şi hai să fii civilizat".

Referitor la ultimul vers din refren "Ori murim, ori câştigăm" şi la o posibilă legătură cu unul din sloganurile liderului fascist italian Benito Mussolini, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a anunţat că nu există nicio conotaţie politică şi i-a desfiinţat pe cei care au făcut astfel de insinuări: "Vă asigur că nu are nicio conotaţie politică sau discriminatorie şi nici Federaţia Română de Fotbal şi nici formaţia Iris nu s-ar fi gândit la aşa ceva. Pot să remarc că am văzut persoane care încearcă să ducă în derizoriu acest proiect, încercând să facă o similitudine între acest mesaj de forţă şi nu ştiu ce mesaj al unui lider fascist. Dacă e să ne uităm la nuanţa întregului mesaj al imnului, o să vedem că acelaşi mesaj se găseşe în imnul naţional «Deşteaptă-te române!». Există întotdeauna câţiva semidocţi de serviciu aflaţi într-o vânătoare de vrăjitoare imaginară".

Imnul se va auzi în premieră pe un stadion la data de 11 octombrie când România va întâlni Ungaria, în preliminariile EURO 2016.

Mai multe