«Nu vreau să rămân în urmă cu temele!»

9 martie 2013 16:36   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Fetiţa adoptivă a soţilor Rotariu a depăşit cu bine cea de-a 33 intervenţie chirurgicală la care a fost supusă pentru reconstrucţia braţului drept. Medicii i-au stabilit o perioadă de recuperare de şase săptămâni, timp în care Kassandra s-a ambiţionat să meargă la şcoală.

Kassandra s-a întors din Franţa cu zâmbetul pe buze şi speranţă în suflet. Cea de-a 33-a operaţie pe care micuţa a suferit-o în urmă cu doar două săptămâni la mâna dreaptă a fost un real succes. Această intervenţie chirurgicală a fost cea mai grea de până acum şi a durat nu mai puţin de şapte ore. Medicii specialişti sunt foarte optimişti în ceea ce priveşte recuperarea puştoaicei, care va dura aproximativ două luni.

În tot acest timp Kassandra va trebui să poarte un corset care o va ajuta la sudarea completă a operaţiei. „Pentru a fi o intervenţie chirurgicală reuşită medicii au preferat să-i taie osul claviculei pentru a-l implanta între umărul şi cotul braţului, fiind o soluţie mult mai bună decât implantarea unei proteze. Doctorii au spus că rezultatele se vor vedea foarte curând", ne-a declarat mama adoptivă a micuţei, Dana Rotariu. Odată întoarsă din Franţa, micuţa a început să meargă la şcoală

Elevă în clasa întâi, Kassandra nu vrea să rămână în urmă cu lecţiile. „Chiar dacă nu poate să scrie m-a rugat să o duc la orele cele mai importante pentru a o asculta pe doamna învăţătoare şi a nu rămâne codaşa clasei. Este un copil foarte deştept căruia îi place să înveţe. Colegii încearcă să aibă grijă de ea", ne-a mai povestit soţia fostului internaţional, Iosif Rotariu.

Fetiţa suferă de osteomielită

Boala de care suferă micuţa este destul de rară şi necesită o perioadă lungă de recuperare. „Osteomielita este o afecţiune gravă a sistemului osos. Boala ajunge în oase şi distruge articulaţiile, astfel că întreg corpul Kassandrei e format din proteze”, ne-a mai spus Dana Rotariu, mama Kassandrei.

Donaţii pentru Kassi

Cont lei: RO34BRDE360SV18398993600Cont euro: RO70BRDE360SV80487003600Cont dolari:RO29BRDE360SV96418133600Titular: Daniela Liliana Rotariu

Mai multe