O calificare în optimile Ligii Europa îi umple de bani pe jucătorii FCSB
După victoria obţinută în faţa celor de la Lazio, scor 1-0, finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a dezvăluit că a decis să mărească substanţial prima de joc a fotbaliştilor.
"Le-am spus 10.000 de euro. Ei: «hai, domne, că nu ştiu ce». Au mârâit puţin. Şi le-am spus: «Bine, mă, vreţi 20?» «Da!» Şi le-am dat 20. Tot ei aduc banii. Cred că în seara asta am încasat 5-600.000. Nu banii sunt o problemă, măcar să se califice ei", a precizat Gigi Becali la DigiSport. Evident, e vorba de prima de joc în cazul calificării în optimile de finală ale Ligii Europa.
După ce a văzut cum s-au desfăşurat ostilităţile în meciul de pe Arena Naţională, Gigi Becali a spus că din ce în ce mai sigur că echipa lui va elimina Lazio. „Nu mă aşteptam să dominăm noi jocul, nu mă aşteptam să avem noi ocazii aşa clare, ca în minutul 85, 90 noi să facem presing la portar, să stăm numai în terenul lor. Mă aşteptam să câştigăm meciul, dar ca să jucăm aşa, nu mă aşteptam, în condiţiile în care Budescu nu prea a fost el în apele lui. A dat pasa de gol, dar nu a fost el în forma lui bună. El trebuia să marcheze. Mi-au plăcut foarte mult Nedelcu şi fundaşii centrali, chiar şi Man, toată echipa. Vlad ne-a salvat, dar pe Nedelcu pot să-l remarc. Dacă e să remarc un jucător, îl remarc pe Nedelcu. Chiar şi pe Man, dar pe Nedelcu vreau să-l remarc neapărat. Dacă am dominat pe Lazio, am jucat în terenul lor în minutul 90, am avut ocazii mai mari ca ei, normal că e cel mai bun meci al lui Dică. Acum cred în calificare. Eu credeam că sunt mult mai valoroşi decât noi, dar nu sunt. A fost numai mingea la noi, noi am fost primii la minge. Cred că avem prima şansă la calificare, pentru că eu cred că putem marca gol şi acolo. Gnohere dădea şi al doilea gol, dar nu-l mai ţineau picioarele. În seara asta, chiar şi-a demonstrat valoarea. Alibec stă două, chiar trei săptămâni. e bucuria că am câştigat, Alibec are timp, trei săptămâni din viaţa lui de fotbalist, nu e o problemă", a declarat Becali la Digi Sport.