Oamenii îi pot aduce, vineri, un ultim omagiu lui Ienei. Unde va fi înmormântat
Cei care l-au îndrăgit pe Emeric Ienei vor putea să-și ia „adio” de la legendarul antrenor, care a murit, miercuri, după 88 de ani plini de însemnătate. Vineri după-amiază, între orele 16.00 și 19.00, va fi adus sicriul său la stadionul „Iuliu Bodola” din Oradea pentru aceia care doresc și pot să îi aducă un omagiu. Sâmbătă, de la ora 14.00, va fi înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Municipal Rulikowski din același oraș.
Dacă despre perioada sa petrecută la Steaua și performanța unică în fotbalul românesc, de a cuceri Cupa Campionilor Europeni, în 1986, știe orice iubitor al „sportului rege”, nu mulți cunosc conexiunea dintre Ienei și FC Bihor, echipă care a antrenat-o, în sezonul 1978/1979, chiar după un mandat încheiat pe banca tehnică a roș-albaștrilor. Perioada aceea avea să se întipăreasă în sufletul fostului antrenor, care avea să ia decizia ca, odată retras din activitatea care l-a făcut cunoscut și stimat, să se retragă în acele meleaguri și să se stabilească definitiv acolo.
De ce s-a mutat în Oradea: „Uneori, la început, aveam nostalgia Bucureștiului”
„Oradea înseamnă casa mea, înseamnă prietenii mei. Oradea este oraşul meu, pe care îl salut în fiecare dimineață. Ies, mă duc și-mi cumpăr ziarele de la același chioșc, de ani buni. Apoi trec vizavi, unde se află o cafenea și stau la un ceai cu prietenii. Facem politică, vorbim despre fotbal. Apoi, la ora 13.30, mă retrag spre casă. Mi-a intrat în reflex tot acest ritual.
Când m-am mutat la Oradea am crezut că îmi va fi greu să mă adaptez, dar nu a fost așa. Uneori, la început, aveam nostalgia Bucureștiului. Dar după numai două zile petrecute în București, mă apuca mereu dorul de Oradea”, povestea Ienei, într-un interviu acordat, acum un deceniu și jumătate, potrivit evz.ro. La curiozitățile oamenilor referitoare la de ce a ales tocmai Oradea să-i fie casă, Ienei a avut pregătit un răspuns cu o tușă de umor, așa cum îi stătea în fire: „Vă răspund cu o glumă. Eu sunt din Arad, soția din Cluj, așa că am hotărât să ne stabilim undeva la mijloc!”. De fapt și de drept, perioada petrecută la Bihor ca antrenor și-a pus amprenta în sufletul său: „Am fost solicitat, în 1978, de FC Bihor, după ce fusesem dat afară de la Steaua pentru că pierdusem titlul la golaveraj. Asta era în anii '70. În Oradea, am primit o casă în care locuim și astăzi. A fost dragoste la prima vedere. Orașul mi-a intrat la inimă instantaneu. Îl cunoșteam puţin, pentru că jucasem de câteva ori aici, chiar şi cu echipa națională, într-un amical cu China. M-au atras frumusețea, liniștea, oamenii, chiar dacă sunt destul de dificili! Este un oraș splendid, cu clădiri vechi. Ne vizitează prieteni din Germania și rămân impresionați de clădirile vechi din Oradea”, povestea emblematicul antrenor.
De numele lui Ienei se leagă „borne” importante din istoria fotbalului românesc: 386 meciuri în prima divizie cu Steaua, FC Bihor, CS Târgovişte și Universitatea Craiova, dintre care 218 victorii, 79 remize și 89 eșecuri, fiind tehnicianul cu cele mai multe derby-uri Steaua-Dinamo, respectiv 23, 19 în campionat și patru în Cupa României. La nivel de trofee, Ienei a cucerit ca antrenor șase titluri de campion - toate cu Steaua, patru Cupe ale României, legendara Cupa Campionilor Europeni, dar și 51 de meciuri la naţionala României, dintre acestea 23 fiind victorii, 14 remize, 14 eșecuri, calificând „tricolorii” la Campionatul Mondial din 1990, după o pauză de 20 de ani.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro