Ofertă astronomică pentru Messi
Înţelegerea lui Messi cu Barca expiră la anul şi Guardiola vrea să dea lovitura. Îl ademeneşte pe argentinian cu un salariu de 47 de milioane pe an, adică ar fi cel mai bine plătit fotbalist din lume.
Presa engleză a anunţat o mutare şoc în lumea fotbalului. La sfârşitul lui decembrie 2016, oficialii Barcelonei şi cei ai lui City s-au întâlnit pentru a discuta despre cedarea lui Messi. Reprezentanţii clubului britanic au dat de înţeles că pot depăşi suma plătită de cei de la United către Juventus pentru Pogba, jucător ce a reprezentat cel mai scump transfer de până acum, 105 milioane de euro. Ar fi dispuşi să dea aproape 114 milioane, iar jucătorului i-ar achita 47 pe sezon, adică ar urma să fie cel mai bine plătit jucător, în prezent Tevez, vedeta chinezilor de la Shanghai Shenhua, deţinând recordul, cu o leafă de 37 de milioane.
Catalanii nu au dat un răspuns, dar faptul că au stat la discuţii cu oamenii lui City lasă loc de speculaţii, până acum ei refuzând din start orice tratative pentru starul lor ce în vară va împlini 30 de ani. Un argument în plus al britanicilor e faptul că pe bancă e Guardiola, antrenor care a avut o relaţie excelentă cu Messi. Tehnicianul a spus în repetate rânduri că Leo e singurul care poate să nu-i asculte ordinele.
Au câştigat 14 trofee împreună
Guardiola a lucrat împreună cu Messi la Barcelona în intervalul 2008 – 2012. În acest timp, ei au cucerit 14 trofee: Liga Campionilor (2009, 2011), Supercupa Europei (2009, 2011), Campionatul Mondial al Cluburilor (2009, 2011), titlul în Spania (2008-2009, 2009-2010, 2010-2011), Cupa Regelui (2009, 2012) şi Supercupa Spaniei (2009, 2010, 2011).