Olanda tremură pentru calificare

29 martie 2015 20:40   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Condiţiile permisive de calificare la Euro 2016, competiţie la care au şanse să ajungă inclusiv naţionalele clasate pe locurile trei în grupă, nu sunt de-ajuns pentru una dintre marile forţe ale fotbalului mondial.

Deşi pare greu de crezut, Olanda a strâns doar şapte puncte în primele cinci meciuri, prezenţa batavilor la turneul final de anul viitor din Franţa fiind pusă sub semnul îndoielii. Într-o grupă dominată până acum de Cehia şi Islanda, „Portocala Mecanică” se putea apropia de primele două locuri în confruntarea de vineri cu Turcia, dar Sneijder şi compania au făcut încă un pas greşit. Acasă, la Amsterdam, olandezii au trecut pe lângă un eşec, Huntelaar marcând golul salvator (1-1) în prelungiri. Astfel, locul trei în grupă şi prezenţa la „baraj” pare să fie obiectivul Olandei în a doua jumătate a preliminariilor. Cu doar două puncte peste Turcia şi cu un meci decisiv programat în septembrie la Konya, naţionala antrenată de celebrul Hiddink poate pierde şi acest colac de salvare oferit de poziţia a treia. Ar fi o tragedie pentru vicecampioana mondială din 2010.

Mai multe