Olăroiu nu mai şeic! Arabii l-au dat afară de la Shabab Al Ahli!
Cosmin Olăroiu a câştigat şapte trofee în patru ani şi jumătate, dar nu a fost de ajuns pentru şefii de la Al Ahli.
Clubul Al Ahli a anunţat despărţirea de tehnicianul Cosmin Olăroiu după o serie de şapte remize în campionatul şi în Cupa Emiratelor. El era pe banca formaţiei din Emiratele Arabe Unite din 2013, unde a cucerit două titluri, două Cupe ale Ligii, 3 Supercupe şi a fost finalist în Liga Campionilor Asiei.
"Contractul dintre Cosmin Olăroiu şi Al Ahli Shabab se încheie de comun acord. Ali Mahdi va fi noul antrenor al echipei", se arată în comunicatul clubului, Olăroiu fiind înlocuit cu Mahdi Ali, fost selecţioner al Emiratelor Arabe Unite.
olăroiu e de zece ani în spaţiul arab, fiind cel mai bine plătit antrenor român. Acum încasa 6.5 milioane de euro pe an de la Shabab Al Ahli.